Termeni si conditii de utilizare a site-ului
Prezentele termeni și condiții de utilizare se constituie într-un set de reguli, sub forma unui contract comercial, care guvernează relația dintre Upper, entitatea care administrează /dezvoltă site-ul, utilizatorii și vizitatorii acestui site, contributorii acestui site și entitatea care va prelua, procesa și onora comenzile plasate de utilizatorii site-ului. Acceptând prezentele termeni și condiții utilizatorii, vizitatorii, contributorii, etc. site-ului subscriu în totalitate conținutului lor, angajându-se să le respecte pe deplin și în totalitate, ori de câte ori acestea se aplică.
În cuprinsul prezentelor Termeni și Condiții următorii termeni vor fi folosiți după cum urmează:
Upper va desemna entitatea care administrează site-ul, care preia, procesează, prelucrează și execută comenzile utilizatorilor. Persoana juridică ce va fi parte contractantă este Societatea Global Print BDV S.R.L., cu sediul lucrativ în Bucureşti, str. Stan Tabără nr. 28-32, etaj 2, sector 5, Bucureşti, înregistrată la Oficiul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. J40/20174/2005, CUI RO 18177839. Orice referire la Upper în sensul de entitate juridică va fi în fapt o referire la GLOBAL PRINT BDV S.R.L. ca entitate juridică
Imagini - cu acest termen vor fi desemnate toate elementele de natură grafică, formate, template-uri, modele, elemente de creație grafică, fotografii, colaje și alte asemenea ori asimilate (enumerarea fiind una exemplificativă și nicidecum limitativă) deținute sau puse la dispoziție print intermediul platformei Upper, care le oferă spre utilizare gratuit sau contra cost, exclusiv ori non exclusiv, prin intermediul website-ului www.upper-printing.com , precum și acele elemente grafice încărcate de către utilizatori sau contributori pe site prin intermediul uneltelor puse la dispoziție în site. Persoanele, fizice sau juridice, care pun la dispoziție sau încarcă pe site în vederea folosirii imagini sunt în mod direct și integral responsabile pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra respectivelor imagini, precum și a drepturilor conexe aferente. Majoritatea imaginilor astfel încărcate de utilizatori ori puse la dispoziție de către Upper vor putea fi editate cu ajutorul uneltelor puse de platformă la dispoziția utilizatorilor. Editarea imaginilor nu dă naștere niciunui fel de drept al utilizatorilor cu privire la rezultatele editării (nu iau naștere imagini noi).
Imaginile din bazele de date administrate de Upper sunt puse la dispoziția utilizatorilor așa cum sunt ele primite de la proprietarii ori administratorii inițiali ai respectivelor baze de date, parteneri, colaboratori sau angajați Upper. Toate licențele și drepturile asupra produselor din baza de date nu se vor transmite decât în limitele în care au fost primite și în limitele fixate de entitățile care au pus la dispoziția Upper și a utilizatorilor săi respectivele baze de date, respectivele imagini. Majoritatea materialelor respective nu se află în proprietatea UPPER, ci fac parte din baze de date externe, concepute, construite și administrate de entități terțe, care au permis Upper și utilizatorilor săi folosirea respectivelor materiale și care au posibilitatea stabilirii limitelor folosirii fiecăreia dintre imaginile din respectivele baze de date. Responsabilitatea cu privire la drepturile de proprietate intelectuală și a drepturilor conexe aferente respectivelor imagini aparține în totalitate administratorilor respectivelor baze de date.
Contributor - cu acest termen vor fi desemnate fiecare dintre entitățile, persoane fizice sau juridice, care procedează la încărcarea pe site a unor „Imagini”, creații ale sale. Contributorii sunt cei care garantează atât Upper, toți ceilalți utilizatori ai site-ului, precum și orice altă terță entitate că sunt deținătorii drepturilor de proprietate intelectuală asupra „imaginilor” încărcate pe site și că au capacitatea de a înstrăina aceste drepturi în tot sau în parte, temporar sau pe termen nedeterminat, în orice modalitate posibilă, etc., astfel încât „imaginile” încărcate de ei pe site să poată fi folosite de utilizatori sau alte entități partenere Upper în modalitățile prezentate în interiorul site-ului, în secțiunile dedicate. Contributorii vor avea secțiuni dedicate în site, vor trebui să se înregistreze în site cu conturi speciale, specifice.
Utilizator - cu acest termen vor fi desemnate fiecare dintre entitățile - persoane fizice sau juridice - care se vor înregistra pe site-ul Upper prin crearea de conturi de utilizator sau prin plasarea de comenzi fără crearea de cont de utilizator. Utilizatorii își pot crea un cont de contributor, urmând ca aceștia să poată astfel încărca „imagini” pe site, cu respectarea prezentelor Termeni și Condiții, sau cont de client, urmând ca astfel să poată plasa comenzi de servicii și produse către Upper. De asemenea, tot ca și utilizatori ai site-ului vor fi considerați și catalogați și toți acei vizitatori ai site-ului care nu își creează un cont de contributor sau un cont de client.
Utilizator corporate – cu acest termen vor fi desemnate acele entități – persoane juridice – care se vor înregistra pe site-ul Upper prin crearea unor conturi speciale, de utilizator corporate, și cărora li se va pune la dispoziție, în cadrul site-ului, o platformă dedicată (close shop) unde să poată încărca imagini pe care să le folosească doar la produsele comandate și unde să plaseze comenzi speciale. Fiecare utilizator corporate își va putea face conturi subsecvente, pe care să le folosească colaboratori, prepuși ori angajați pentru încărcarea de imagini ori plasarea de comenzi. Pentru fiecare astfel de cont subsecvent entitatea titulară de cont va fixa limitele în interiorul cărora vor putea fi plasate comenzi. Pentru toate comenzile plasate de pe conturile făcute de un utilizator corporate, inclusiv de pe conturile subsecvente, entitatea titulară va fi responsabilă în totalitate, atât în ceea ce privește contravaloarea comenzilor plasate, cât și cu privire a la protejarea drepturilor de creație intelectuală aferente imaginilor încărcate.
Revânzător - cu acest termen se va desemna fiecare dintre acele entități care vor avea conturi speciale de reseller, deschise in vederea achiziționarii de produse și servicii prin intermediul site-ului Upper în scopul revânzării lor către alte entități. Revânzătorii vor putea de asemenea să încarce pe conturile lor imagini pe care să le folosească exclusiv la produsele comandate, caz în care vor fi pe deplin răspunzători. Revânzătorii își vor putea la rândul lor face anumite conturi speciale, care să permită accesul la anumite secțiuni, precum cele dedicate inclusiv clienților lor finali sau partenerilor de afaceri. Responsabilitatea oricăror interacțiuni ale acestor noi entități (clienții / partenerii revânzătorilor) cu platforma Upper (plasare comenzi, plăți, încălcare imagini, folosire imagini, etc) va aparțile entității care le facilitează accesul pe platformă, respectiv revânzătorului.
Upper nu va putea fi făcută în niciun fel răspunzătoare și deci nu va putea fi trasă la răspundere pentru consecințele negative de orice fel suferite de către utilizatori sau de către terțe persoane ori entități ca urmare a nerespectării ori respectării defectuoase, în tot sau în parte, de către utilizatori, vizitatori, contributori, etc. sau terțe persoane a prezentelor termeni și condiții, a normelor ce conduită și morală ori a legislaţiei incidente.
De asemenea, Upper va putea în orice moment, în cazul în care există suspiciuni cu privire la comportamentul utilizatorului, la drepturile aferente imaginilor sau la existența unor litigii cu privire la imaginile respective să ceară informații și clarificări suplimentare de la utilizatorii platformei sau de la terțe entități relevante înainte de a procesa, executa și/sau expedia comenzile. Pe parcursul investigațiilor termenele de procesare/execuție/expediere a comenzilor se suspendă automat.
Prezentele Termeni și Condiții se constituie într-un cadru general de reglementare a relațiilor dintre utilizatorii site-ului și Upper. Acest cadru general se va completa cu toate acordurile, declaraţiile, condițiile specifice, asumările, validările și alte clauze incidente pe care utilizatorul, vizitatorul, contributorul, etc. și le va asuma, de care va lua la cunoştinţă ori pe care le va accepta implicit de fiecare dată când va plasa o comandă ori când va interacţiona în alt fel cu Upper. Prevederile speciale - cadrul specific fiecărei tranzacţii - vor avea întotdeauna prioritate față de cadrul general, în caz de conflicte, inadvertenţe, neconcordanţe, neclarităţi, etc.
Art.1 Accesând și/sau utilizând acest site, utilizatorul (vizitatorul, contributorul, etc.) acceptă, fără limitări, calificări sau interpretări proprii condițiile de mai jos și agreează termenii acestora astfel cum sunt prezentaţi. De asemenea, utilizatorul (vizitatorul, contributorul, etc.) ia la cunoştinţă că orice alte acorduri, contracte ori înţelegeri prealabile existente între el și Upper sunt înlocuite de prevederile prezentelor Termeni și Condiții. În cazul în care nu sunteţi de acord cu vreuna dintre prevederile conţinute în Termeni și Condiții, vă rugăm să încetaţi imediat folosirea site-ului și să ştergeţi orice elemente pe care le veţi fi descărcat deja de pe acest site. Varianta în limba română a acestor Termeni și Condiții este varianta oficială și ea va prima în faţa oricărei traduceri într-o altă limbă străină, în cazul în care între varianta în limba română și varianta tradusă apar diferenţe de interpretare.
Art.2 Upper își rezervă dreptul de a-și selecta clienţii conform criteriilor proprii și de a refuza colaborarea cu clienţii ce manifestă un comportament ori un limbaj neadecvat (agresiv, licenţios, în contradicţie cu regulile generale de morală și bun simţ sau de natură a provoca disconfort partenerilor de afaceri ori de a împiedica dezvoltarea unor bune relaţii comerciale, etc).
Art.3 Termenii și Condiţiile prezentate în continuare pot face obiectul unor revizuiri și sau schimbări ulterioare. Astfel, Upper va putea în orice moment și fără notificare prealabilă să schimbe ori să revizuiască prezentele Termeni și Condiții, actualizându-le. Utilizatorii site-ului, fie ei înregistrați sau nu, acceptă explicit și in mod expres obligația de a respecta toate aceste modificări (și pe fiecare în parte), conformându-se permanent celei mai noi versiuni a Termenilor și Condiţiilor prezentate pe site. În acest sens, aceștia vor putea consulta pe site, cea mai nouă versiune a acestor Termeni și Condiții în orice moment. Înregistrarea pe site, accesarea contului deja existent, plasarea unei comenzi și orice altă modalitate de folosire de către utilizatori a site-ului după actualizarea Termenilor și Condiţiilor va presupune în mod automat că utilizatorul respectiv a luat la cunoştinţă de această nouă versiune și că este în totalitate de acord cu cele din cuprinsul ei și va echivala cu un accept fără rezerve din partea utilizatorului a Termenilor și Condiţiilor - în varianta lor cea mai nouă momentul respectiv.
Art.4 Informațiile prezente pe acest site au caracter informativ. Upper nu va putea fi făcută răspunzătoare față de nicio persoană/entitate pentru niciun fel de daune care ar rezulta, direct sau indirect, din utilizarea site-ului sau ca urmare a oricărei erori sau omisiuni.
Art.5 Acest site este deţinut și administrat de Upper. Imaginile și toate materialele informative, inclusiv texte, formate, template-uri, modele, elemente de creație grafică și alte asemenea ori asimilate denumite generic „IMAGINI” în tot cuprinsul prezentelor „Termeni și Condiții” oferite utilizatorilor de către Upper în orice mediu sunt deținute de Upper sau de entități aflate în parteneriat cu aceasta, care le oferă spre utilizare, gratuit sau contra cost, exclusiv ori non exclusiv, prin intermediul website-ului ________________ Toate aceste imagini, elemente grafice, texte, etc. la care ne-am referit mai sus sunt protejate de legile ce guvernează domeniul creaţiei intelectuale și al dreptului de autor, atât la nivel naţional, cât și internaţional. În lipsă de stipulaţie contrară, vor avea întâietate normele de drept ce se aplică pe teritoriul României. Încălcarea în orice fel, în orice măsură și de către orice persoană ori entitate a prevederilor ce guvernează protecţia drepturilor de proprietate intelectuală și a drepturilor conexe va atrage răspunderea legală a persoanelor care încalcă astfel legislația în vigoare. În cazul în care există suspiciuni sau indicii că un utilizator al site-ului încalcă sau încearcă să încalce prevederile legale ce guvernează și reglementează dreptul de proprietate intelectuală ori drepturile conexe acestuia, dar și orice alte prevederi legale imperative, Upper își rezervă dreptul de a notifica imediat organele și instituţiile statului competente în a investiga, constata, acţiona în vederea tragerii la răspundere etc. a persoanelor ori entităţilor implicate.
Art.6 În niciun fel și în nicio situație Upper nu va răspunde pentru daune provocate utilizatorilor acestui site ca urmare a încălcării de vreo entitate (designer, fotograf, grafician, freelancer, pictor, caricaturist, artist plastic, cartograf, arhitect sau alți contributori, indiferent de forma de colaborare) a drepturilor de proprietate intelectuală aferente imaginilor, templatelor și sau a altor elemente grafice, de orice fel și natură, încărcate pe site de către respectiva entitate. În caz de litigii, utilizatorul prejudiciat nu va putea sa se îndrepte împotriva Upper ci doar direct împotriva entității care a încărcat pe site ori a folosit în executarea relației contractuale cu Upper imaginea în cauză în cauză, aceasta fiind singura care susţine și garantează că deţine drepturile de proprietate intelectuală aferente Imaginilor, template-urilor, elementelor grafice de orice fel, etc. pe care le-a încărcat pe site.
Art.7 Persoanele ori entitățile care procedează la încărcarea pe site de template-uri, elemente grafice, imagini, fotografii etc. denumite generic „IMAGINI” sunt exclusiv și pe deplin răspunzătoare pentru calitatea lor de deţinători ai drepturilor de proprietate intelectuală și a drepturilor conexe aferente respectivelor imagini și garantează pe orice altă persoană sau entitate că au dreptul să cedeze, exclusiv sau neexclusiv aceste drepturi, pentru un număr limitat sau nelimitat de folosiri, etc. (limitările vor fi precizate explicit și expres). Orice persoană care se consideră prejudiciată în drepturile sale de postarea pe site-ul administrat de Upper a unei anume „Imagini” se va putea îndrepta doar împotriva entităţii care a încărcat respectiva „imagine”, respectiv împotriva entităţii care garantează pentru calitatea sa de deţinător al drepturilor de proprietate intelectuală și al drepturilor conexe aferente respectivelor „imagini”. Upper va putea în măsura în care consideră necesar și obligatoriu, în urma unei solicitări exprese a oricărei entități care dovedeşte că este prejudiciată în drepturile sale de postarea, încărcarea ori folosirea unei „imagini” încărcate pe site, să furnizeze respectivei persoane ori entități datele de identificare ale entităţii care a postat ori a încărcat acea imagine, precum și un istoric al prezenţei și utilizării respectivei imagini pe site-ul ________________
Upper își rezervă dreptul de a elimina de pe site orice „imagine” ori element grafic care pare să încalce drepturile de proprietate intelectuală și sau drepturile conexe acestora, sau de a elimina sau limita în diverse grade accesul la folosirea imaginii respective. Eliminarea respectivelor imagini respectiv restricționarea accesului la acestea va putea fi făcută fără niciun fel de notificare prealabilă. Concomitent sau ulterior și separat, Upper va putea, fără nicio notificare prealabilă, să desfiinţeze contul utilizatorului care a încărcat „imaginile” ori elementele grafice în chestiune.
Art.8 Decizia utilizării site-ului împreună cu riscurile și responsabilităţile aferente aparţine în exclusivitate utilizatorului. Astfel, Upper este liberă de orice fel de răspundere pentru eventualele daune directe sau indirecte cauzate de utilizarea sau accesarea ori vizitarea site-ului sau ca urmare a utilizării informațiilor și/sau imaginilor sau elementelor asimilate prezentate pe site.
Nici Upper, ca entitate de sine stătătoare, și nici angajaţii, subordonaţii, prepuşii, operatori, directorii, reprezentanţii ori alţii asemenea, nu vor putea fi ţinuţi răspunzători pentru consecinţe directe sau indirecte ale folosirii de către utilizatori a site-ului, ale încălcării de către utilizatori sau de către entități terțe a drepturilor de proprietate intelectuală și sau a drepturilor conexe aflate în patrimoniul oricăror terțe persoane. De asemenea, Upper nu va putea fi trasă la răspundere pentru prejudiciile cauzate oricăror entități terțe de către utilizatorii site-ului prin acţiunile sau inacţiunile lor, indiferent de natura ori de întinderea acestora.
Upper nu garantează și nu răspunde pentru niciuna dintre entitățile sale colaboratoare, prezente sau nu pe site, și nici pentru valabilitatea, integritatea, corectitudinea, legalitatea, etc. a informațiilor, „imaginilor”, postărilor, acţiunilor sau inacţiunilor transmise, publicate, postate, încărcate pe site de vreuna dintre entitățile cu care Upper se află în raporturi contractuale de colaborare, de coabitare ori alte asemenea raporturi cvasi-contractuale.
În orice moment și fără nicio notificare prealabilă Upper poate să modifice ori să oprească temporar și permanent, total sau parțial, site-ul sau orice elemente grafice ale acestuia. De asemenea, Upper va putea în orice moment să facă schimbări în site, inclusiv în ceea ce priveşte preţurile produselor și serviciilor oferite, „imaginile” găzduite și sau oferite spre utilizare, etc. Schimbările vor fi valabile de la data introducerii lor. Comenzile deja plasate de utilizatori, comenzi care au primit deja ID-comandă nu vor fi afectate de schimbările survenite, dacă acestea au fost plasate înaintea implementării schimbărilor, respectiv dacă ID-ul comandă a fost primit înainte de implementarea schimbărilor în cuprinsul site-ului.
Părţile agreează că există posibilitatea ca sistemul informatic folosit de Upper să genereze unele erori. Astfel, istoricul comenzilor aferente unui cont ar putea fi şters, comenzile noi ar putea să trebuiască a fi reconfigurate, etc. De asemenea, sistemul de bonificaţie care are la bază istoricul de client (cantitate, calitate și frecvenţă a comenzilor, total comenzi, etc.) ar putea fi influenţat de astfel de erori. În cazul în care astfel de erori vor avea loc, părţile convin că Upper nu va putea fi trasă la răspundere pentru urmările unor astfel de erori. În cazul în care istoricul de client se pierde, sistemul de bonificaţii va deveni activ pentru respectivul client după refacerea istoricului, cu documente doveditoare.
Sistemul informatic folosit de Upper poate de asemenea să fie victima unor atacuri cibernetice care atacuri ar putea avea ca efect modificarea unor parametri esenţiali ai site-ului - preţuri afişate, perioade de promoţie, coduri, nume, proceduri, etc. Aceste schimbări nu vor fi valabile și nu vor produce efecte în modul de plasare, de executare, de plată etc. a comenzilor. Astfel, dacă se va dovedi că modificările parametrilor imaginilor - inclusiv preţul licenţelor aferente acestora -, modificările parametrilor produselor și serviciilor oferite - inclusiv preţul lor - sunt rezultatul unor atacuri informatice sau acţiunii unor entități - altele decât Upper - în sistemul de administrare al site-ului, aceste modificări nu vor fi considerate a fi fost făcute vreodată. Pentru toate părţile contractante se vor aplica preţurile, termenele, condițiile și ceilalți parametri existenţi înainte de atacurile informatice modificatoare ori de evenimentul modificator executat de entitățile altele decât Upper.
În cazul afişării pe site a unor preţuri eronate din cauza unor erori umane, atacuri informatice, erori de sistem ori alte asemenea, în relația utilizator - Upper vor fi valabile preţurile corecte, respectiv preţurile aferente produselor și serviciilor oferite aşa cum erau ele afişate înainte de intervenţia factorilor de eroare. Upper va putea comunica în orice moment utilizatorului care a plasat o comandă - după plasarea comenzii, înainte, în cursul sau ulterior procesării acesteia, inclusiv în momentul facturării - preţul corect al produselor și serviciilor comandate, singurul preţ care va fi valabil între partenerii contractuali, preţ pe care clientul și-l asumă.
În considerarea faptului că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, scopul unei societăți comerciale este să facă profit, în niciun caz, în nicio circumstanță și în nicio perioadă, oricât de scurtă, Upper nu va comercializa produse sub prețul de achiziție (sau sub prețul de producție, în cazul produselor manufacturate de Upper, sau cu un preț inferior costurilor ocazionate cu prestarea serviciilor, în cazul serviciilor). În cazul în care pe site vor apărea anomalii gen „preț 0,00” sau prețuri derizorii, în mod evident disproporționate față de prețurile practicate în mod normal pentru aceleași produse, sau pentru produse similare (fie de site, fie de site-uri similare), acestea nu angajează în niciun fel Upper, care nu va fi obligată să onoreze nicio comandă plasată în considerarea unor astfel de valori. În astfel de situații comenzile nu vor fi acceptate și nici procesate. Utilizatorii care plasează comenzi în astfel de situații vor fi înștiințați că aceste comenzi nu obligă Upper în niciun fel. Valorile ce vor fi luate în considerare ca fiind susceptibile de a produce obligații în astfel de situații sunt valorile de achiziție (sau costurile ocazionate de prestație, în cazul serviciilor), astfel cum sunt ele înregistrate în contabilitatea Upper, la care se adaugă un adaos comercial, ce va fi determinat de media aritmetică a adaosurilor comerciale practicate în site.
Upper nu își asumă responsabilitatea pentru următoarele aspecte referitoare la site-ul ___________________
(a) că funcționarea site-ului va fi absolut sigură, imediată, neîntreruptă sau fără erori, sau că acesta va funcționa în asociere cu orice sisteme hardware, software sau de date
(b) pentru cazul în care informațiile stocate vor fi alterate, șterse sau pierdute,
(c) că erorile de funcționare vor putea fi corectate,
(d) că serverul care face disponibil acest serviciu nu conține viruși. Upper nu își asumă responsabilitate față de nicio persoană/entitate pentru niciun fel de daune care ar rezulta, direct sau indirect, din utilizarea site-ului www.upper-printing.comsau ca urmare a funcționării necorespunzătoare a acestuia, din orice motive.
Serverele folosite de Upper sunt închiriate de la companii specializate, care oferă condiții profesionale de găzduire. Folosim de asemenea programe speciale de protecție, instalate de specialiștii, de colaboratorii noștri ori de compania care oferă serviciile de găzduire. În încercarea de a vă oferi servicii cât mai bune, am ales serviciile de hosting ale unei companii care se angajează sa asigure un up-time de 99,9%. Este instalat ca măsură de siguranță, certificat de criptare SSL pentru protecția datelor cu caracter personal. De asemenea, sunt implementate soluții de backup.
Art.9 La rândul său, utilizatorul își asumă expres obligația de a comunica informații personale și detalii de identificare reale, de natură să asigure o comunicare eficientă cu acesta, pentru a asigura de asemenea o relație comercială optimă și să actualizeze aceste informații ori de câte ori este necesar (imediat după ce intervin schimbări față de datele comunicate inițial). Informațiile de identificare vor fi confirmate expres la fiecare comandă plasată. În cazul în care informațiile oferite de utilizator nu sunt conforme cu realitatea, exacte și complete, Upper va avea dreptul să suspende și/sau să desființeze contul respectivului utilizator și, de asemenea, să refuze solicitări ulterioare făcute de acel utilizator sau de entitatea înregistrată sub respectivul nume de utilizator, chiar dacă aceasta se va înregistra sub un alt nume de utilizator.
Art.10 Atât utilizatorul, cât și Upper, agreează și susțin ferm faptul că informațiile de identificare furnizate de ambele părți sunt esențiale și obligatorii pentru desfășurarea unor relații comerciale corecte și complete. În cazul în care utilizatorul, încălcând obligațiile asumate prin acceptarea prezentelor Termeni și Condiții produce prejudicii Upper ca urmare a furnizării de date de identificare incorecte ori incomplete, acesta - utilizatorul - urmează să suporte integral valoarea prejudiciilor cauzate, precum și contravaloarea cheltuielilor făcute pentru repararea respectivelor prejudicii.
Art.11 În condițiile celor arătate mai sus, utilizatorul care și-a făcut deja un cont pe site este dator să facă toate demersurile și să depună toate diligențele pentru a se asigura că terțe persoane nu au acces la contul respectiv, nu pot plasa comenzi în numele sau pe seama utilizatorului înregistrat și în general nu își pot asuma identitatea acestuia. În cazul în care, nerespectând aceste obligații, utilizatorul înregistrat (adică utilizatorul care a completat formulare de înscriere pe site, respectiv și-a făcut cont) va răspunde integral pentru toate comenzile plasate de pe contul său, precum și pentru eventualele prejudicii cauzate Upper prin acţiunile ori comportamentul persoanelor ce au folosit respectivul cont.
De asemenea, utilizatorii care vor putea să-și facă conturi subsecvente (utilizatorii corporate) ori conturi pentru clienții/colaboratorii proprii (utilizatorii revânzători) vor fi cu totul și integral responsabili pentru toate obligațiile asumate de către entitățile care vor folosi respectivele conturi, dar și pentru modul de onorare ori executare a acestor obligații, de la obligația de respectare a prezentelor termene și condiții, a drepturilor de proprietate intelectuală asupra imaginilor și până la obligația de plată a bunurilor și serviciilor achiziționate prin intermediul platformei Upper (enumerarea are caracter exemplificativ).
Art.12 În cazul în care un utilizator sesizează o folosire abuzivă a contului său este dator să anunţe imediat acest lucru administratorului site-ului prin e-mail la adresa ______________. Upper va proceda la suspendarea contului. Totodată utilizatorul va trebui să procedeze la schimbarea de urgenţă a datelor de acces în contul respectiv prin facilităţile automate puse la dispoziţie în site. Comenzile plasate până la momentul suspendării contului și deja procesate sau lansate în producţie vor fi suportate integral de utilizatorul respectiv.
Art.13 Ţinând seama că utilizarea site-ului presupune acceptarea prezentelor Termeni și Condiții, este esenţial ca utilizatorii site-ului să aibă capacitate deplină de a contracta, de a-și asuma obligații, de a fi titulari de drepturi. În aceste condiții, utilizatorii site-ului vor fi exclusiv persoane majore, cu capacitate completă de exercițiu (copiii, adolescenţii sub 18 ani, persoanele lipsite total sau parțial, temporar sau definitiv de capacitate de exercițiu și în general orice persoană care nu poate să-și asume nişte obligații comerciale în nume propriu nu vor putea fi utilizatori ai acestui site). De asemenea, în cazul utilizatorilor persoane juridice, compartimentele de conducere din cadrul acestora se vor asigura că utilizarea site-ului prin intermediul contului înregistrat aferent respectivei persoane juridice se va face doar de către persoanele în măsură să angajeze societatea în relaţii contractuale sau de persoanele ori compartimentele special însărcinate în acest sens. În aceste condiții, orice comandă plasată de pe contul unei persoane juridice va fi considerată implicit ca fiind plasată de către respectiva persoană juridică prin intermediul unei persoane cu capacitatea necesară de a angaja societatea în relaţii contractuale și va fi asumată în totalitate și fără niciun fel de rezerve de către titularul contului. Aceleași reguli se vor aplica și pentru conturile subsecvente alocate în cadrul platformei prin intermediul utilizatorilor corporate sau a revânzătorilor, respectiv aceștia se vor asigura că respectivele conturi subsecvente vor fi folosite exclusiv de entități cu capacitatea legală de a-și asuma și de a onora obligații comerciale.
În acest sens, prin acceptarea prezentelor Termeni și Condiții persoanele care se înregistrează pe site, respectiv creează conturi, declară expres și pe propria răspundere că sunt majore și au totală capacitate de exercițiu, iar în cazul în care titularul contului urmează să fie o persoană juridică, persoana fizică care va înregistra contul respectiv declară de asemenea că are capacitatea și competenta legale necesare pentru a angaja persoana juridică în raporturi comerciale sau este împuternicită expres de persoana care are astfel de calități, capacități și competențe.
Toți utilizatorii declară de asemenea că au înțeles pe deplin termenii, condițiile și clauzele prezentelor Termeni și Condiții, că înțeleg modul lor de aplicare, că sunt de acord întru totul cu acestea și că le vor respecta în totalitate.
Art.14 Înregistrarea conturilor se face în mod automat, electronic, prin completarea câmpurilor obligatorii și bifarea căsuțelor obligatorii (sau prin debifarea căsuțelor prebifate de sistem), respectiv prin trimiterea spre înregistrare a formularului pus la dispoziție pe site. Utilizatorii vor completa datele pe propria răspundere. În cazul în care, ulterior, se vor descoperi inadvertențe, neregularități, informații incorecte, etc., Upper va putea aplica sancțiunile prevăzute în capitolul special al prezentelor Termeni și Condiții, iar responsabilitatea pentru orice consecință a completării eronate a formularelor susamintite va fi a persoanei care a procedat la completarea în mod defectuos a respectivelor formulare.
Utilizatorii corporate, Revânzătorii și în general toate entitățile care vor avea o poziție specială în relația contractuală cu Upper, care vor înregistra conturi speciale, dobândind astfel și un statut special, vor putea semna cu Upper convenții speciale care să reglementeze în amănunt relația dintre Upper și respectivele entități. Prin aceste convenții se vor putea stabili reguli și clauze derogatorii de la prezentele Termeni și Condiții. În orice situație în care există contradicții între clauzele convențiilor speciale și cele ale prezentelor Termeni și Condiții vor avea întâietate clauzele convențiilor speciale.
Pentru o funcționare optimă a conturilor speciale (conturile utilizatorilor corporate, conturile Revânzătorilor, etc.) este posibil ca Upper să condiționeze desfășurarea relațiilor contractuale de încheierea unei convenții speciale, eventual de oferirea de către utilizatorii speciali a unor garanții pentru executarea obligațiilor pe care aceștia urmează să și le asume în relația contractuală cu Upper.
În cazul în care utilizatorii speciali (corporate, reseller, etc.) își vor încălca obligațiile asumate prin convențiile speciale încheiate cu Upper ori pe cele asumate în baza aderării la prezentele Termeni și Condiții, în special pe cele referitoare la plata sumelor datorate și la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și conexe aferente produselor comandate, Upper își rezervă dreptul de a suspenda sau chiar de a închide conturile respectivilor utilizatori, fără notificări prealabile.
În toate cazurile Upper își rezervă dreptul de a suspenda ori închide conturile oricărui utilizator fără să fie necesare justificări sau motive, printr-o simplă notificare comunicată cu cel puțin 30 de zile înainte de închiderea contului.
În situația încetării relațiilor contractuale dintre Upper și oricare dintre categoriile de utilizatori, Upper nu va avea obligația de predare către utilizatori a fișierelor grafice afarente comenzilor anterioare. Fișierele respective fiind folosibile exclusiv pentru lansarea de comenzi in interiorul platformei Upper.
Art.15 Este cu desăvârșire interzis ca utilizatorii să publice sau să încarce în orice fel pe site materiale care conțin viruși sau programe informatice de tip troian, malware, spyware, etc. respectiv programe sau secvențe de programe care sunt folosite în general pentru afectarea sau distrugerea sistemului ori pentru colectarea ilegală de informații de orice fel, etc.
Declarație în forma prescurtată:
„Prin apăsarea butonului „creează cont” declar că sunt major, că am capacitate completă de exercițiu, că am citit în totalitate, că am înțeles întru totul și că îmi asum în totalitate Termenii și condițiile de folosire a site-ului Upper”
„Prin apăsarea butonului „creează cont” declar că sunt major, că am capacitate completă de exercițiu, că am citit în totalitate, că am înțeles întru totul și că îmi asum în totalitate Termenii și condițiile de folosire a site-ului Upper. De asemenea, declar pe propria răspundere că sunt reprezentantul legal / împuternicit general sau special al __________ (numele și forma legală de înregistrare a entității în cauză), care va fi titularul contului. Declar de asemenea că această calitate a mea, de reprezentant legal/împuternicit al ___________ (numele și forma legală de înregistrare a entității în cauză) îmi dă dreptul de a acționa în numele ________(numele și forma legală de înregistrare a entității în cauză) pentru a crea prezentul cont, cu toate consecințele juridice ce decurg din aceasta, respectiv pentru a-mi asuma în numele și pe seama________ (numele și forma legală a entității în cauză) toate drepturile și obligațiile ce îi revin acesteia ca utilizator Upper în conformitate cu Termenii și condițiile de folosire a site-ului Upper”
Art.16 Acceptând termenii și condițiile, utilizatorul înțelege, își asumă și este de acord cu următoarele responsabilități:
- să furnizeze întotdeauna informații corecte, complete și actuale; Upper va procesa toate comenzile, neavând posibilitatea verificării veridicității acestora. De principiu informațiile ce vor fi luate în primul rând în considerare la prelucrarea comenzii vor fi numele/denumirea și codul numeric personal/codul unic de identificare. Pentru persoanele juridice Upper va putea verifica dacă datele furnizate sunt aceleași cu cele din evidențele arhivelor puse la dispoziția publicului (Registrul Comerțului, Ministerul de Finanțe, etc.), fără a-și asuma obligația acestei verificări. În cazurile în care se vor face astfel de verificări, în măsura în care se vor observa neconcordanțe între datele introduse și cele din evidențele publice, Super va avea dreptul să nu proceseze comenzile astfel plasate, și va notifica utilizatorului via email acest aspect. Toate termenele și toate obligațiile ce decurg din plasarea comenzilor vor fi opozabile Upper doar după ce toate datele utilizatorului care plasează comanda sunt corecte și complete (inclusiv datele referitoare la adresa de livrare, telefoane și persoane de contact, etc.); Și clienții care nu au cont de utilizator vor putea plasa comenzi - în măsura în care tehnic va fi posibil acest lucru - caz în care le vor fi aplicabile în totalitate prezentele Termeni și Condiții, inclusiv cele referitoare la obligația de furnizare de informații corecte și complete atunci când plasează o comandă.
Utilizatorii corporate vor fi responsabili pe deplin de toate informațiile transmise sau încărcate pe platformă în vederea activării și folosirii conturilor subsecvente, a plasării comenzilor prin aceste conturi, dar și a informațiilor referitoare la identitatea persoanelor care folosesc acele conturi, etc.
Revânzătorii vor fi pe deplin responsabil de toate informațiile transmise sau încărcate pe platformă în vederea activării și folosirii conturilor subsecvente, puse la dispoziție partenerilor lor comerciali sau colaboratorilor lor, a plasării comenzilor prin aceste conturi, dar și a informațiilor referitoare la identitatea persoanelor care folosesc acele conturi, etc.
- să menţină și înnoiască de îndată, atunci când este cazul, datele sale de înregistrare și de identificare pentru a fi adevărate, exacte, actuale și complete;
- să facă toate demersurile pentru a păstra confidențialitatea datelor de înregistrare, pentru a-și proteja contul și pentru a se asigura că sub nicio formă și în niciun caz contul său nu va putea fi folosit abuziv ori de persoane neautorizate;
- să respecte în totalitate drepturile de proprietate intelectuală aferente „IMAGINILOR” încărcate pe site, dar și sistemelor, machetelor, produselor finite, conceptelor grafice și de produs finit cu care intra în contact prin intermediul site-ului. Astfel, utilizatorii site-ului se angajează prin acceptarea prezentelor Termeni și Condiții să nu se lanseze în niciun fel de activități neautorizate de reproducere, adaptare, modificare, valorificare, folosire în orice fel a „Imaginilor”, tehnicilor, machetelor, conceptelor grafice și în general a oricăror alte elemente de natură să constituie obiect al unor drepturi de proprietate intelectuală, fără să aibă în prealabil acceptul expres al titularului acelor drepturi. Achiziționarea unei licențe de utilizare se constituie într-un astfel de accept strict în limitele descrise expres în înscrisul ce certifică achiziționarea licenței. În sensul celor de mai sus prin utilizator al site-ului se înțelege atât orice persoană care se înregistrează pe site, creându-și un cont în acest sens, cât și persoanele fizice sau juridice care intră pe site fără a-și face cont, dar care au acces gratuit la produse și concepte grafice.
Încălcarea acestei obligații va fi urmată fără niciun fel de excepție de sesizarea organelor și instituțiilor abilitate ale statului în vederea identificării persoanelor vinovate, a stabilirii gradului de vinovăție, normelor legale încălcate și a întinderii prejudiciului produs, dar și aplicării pedepselor prevăzute de lege.
Art.17 În același timp, tuturor utilizatorilor platformei, respectiv oricărei entități care utilizează sub orice formă platforma Upper, le revin următoarele obligații:
- să nu publice sau să încarce pe site materiale care conțin viruși sau alte programe de tip malware, spyware etc. ori alte programe informatice asimilate, concepute ori folosite cu intenția de a afecta, distruge, bloca ori modifica în orice fel acest sistem sau orice informaţie care este parte componentă a acestui sistem ori de a colecta ori folosi în mod abuziv informații de pe site;
- să nu încerce spargerea barierelor de securitate;
- să nu publice și să nu încarce pe site materiale protejate de legislația incidentă drepturilor de autor dacă nu sunt autorii sau dacă nu au permisiunea expresă și anterioară a autorului de a publica materialul respectiv;
- să nu pună la dispoziția utilizatorilor platformei imagini pentru care nu sunt deținători ai drepturilor de creație intelectuală sau a drepturilor conexe
- să nu publice materiale obscene, defăimătoare, de ameninţare sau răuvoitoare față de un alt utilizator, persoană fizică sau juridică, mesaje politice, materiale ori informații interzise de prevederile legale în vigoare ori contrare bunului simţ și moralei;
- să nu publice imagini ori informații care sunt de natură a încălca prevederile legale în vigoare;
Art. 18 Aspecte generale
Upper poate fi identificată ca și entitate juridică în modalitățile arătate în partea introductivă a prezentelor termeni și condiții.
Upper cunoaște importanța datelor personale ale utilizatorilor și se angajează să protejeze confidențialitatea și securitatea acestora. De aceea, este important pentru Upper să furnizeze într-o manieră completa si integrată informațiile legate de prelucrarea datelor cu caracter personal ale utilizatorilor.
Prelucrarea datelor cu caracter personal reprezintă orice operațiune sau set de operațiuni, care se efectuează asupra datelor cu caracter personal ale utilizatorilor, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi: colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea.
Upper respectă confidențialitatea datelor și informațiilor referitoare la toți clienți și la toți vizitatorii website-ului nostru și va trata/prelucra datele personale în condiții tehnice și organizatorice de securitate adecvată, raportat la modalitățile de colectare, stocare, transmitere și în general prelucrare a datelor cu caracter personal, dar și la natura datelor prelucrate și la suportul acestora.
Upper prelucrează datele cu caracter personal primite direct de la utilizatori, în calitate de persoane vizate sau indirect cu ocazia derulării raporturilor comerciale/contractuale. Upper nu va colecta sau prelucra date cu caracter personal sensibile legate de utilizatori (de exemplu informații despre originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice, sănătatea, viața sexuală sau orientarea sexuală) și, doar atunci când este relevant, informații referitoare la condamnări penale și infracțiuni (de exemplu, dacă acest lucru este relevant într-un eventual proces de evaluare a utilizatorului), cu excepția cazului în care suntem obligați să facem acest lucru prin lege; și/sau în cazul în care utilizatorul ne-a furnizat consimțământul său explicit în mod separat.
Datele cu caracter personal sunt colectate fie numai cu acordul/acceptul utilizatorului, dacă sunt oferite cu bună știință, de buna voie, din proprie inițiativă, fie la solicitarea Upper, de exemplu prin unul din formularele on-line utilizate, respectiv formularul de contact online, prin abonarea la newslettere (doar după utilizatorul optează să primească aceste newslettere), prin completarea datelor în formularul de înregistrare cont pe website-urile administrate de Upper, prin formularele de comandă, etc.
De asemenea, Upper colectează datele cu caracter personal ale utilizatorilor atunci când aceștia vizitează unul dintre site-urile administrate de Upper. Astfel, la fiecare vizită a utilizatorului Upper poate colecta date tehnice (de exemplu acest lucru poate include Adresa Internet Protocol (IP) utilizată pentru conectarea calculatorului utilizatorului la internet, informațiile de conectare, tipul și versiunea de browser, setarea fusului orar, tipurile și versiunile extensiilor de browser (plug-in), sistemul și platforma de operare, tipul dispozitivului și marca dispozitivului mobil); aceste date pot fi colectate și prelucrate în numele Upper prin fişierele de tip cookie ale terțelor părți, iar utilizatorii pot găsi mai multe informații despre acest lucru la secțiunea dedicată fișierelor de tip cookies, respectiv: ___________
Este posibil ca Upper să colecteze date despre vizita utilizatorilor platformei (acest lucru poate include de exemplu Localizatoare uniforme de resurse (URL) complete, secvență de clicuri către, prin și de la site-urile administrate de Upper (inclusiv data și ora), informațiile sau produsele pe care le-au vizualizat sau căutat utilizatorii (inclusiv categoriile de produse accesate, timpii de răspuns al paginilor, erorile de descărcare, durata vizitelor pe anumite pagini (inclusiv timpul mediu petrecut pe anumite pagini, vizionarea anumitor produse, categorii de produse sau pagini dedicate), timpul mediu petrecut într-o aplicație și numărul de vizualizări din astfel de aplicații, numărul mediu de produse vizualizate pe site-urile administrate de Upper, informații privind interacțiunea cu paginile (cum ar fi derularea, clicurile și trecerile de mouse), metodele folosite pentru a naviga pe pagină, datele despre comportamentul Utilizatorilor și orice număr de telefon folosit pentru a apela sau orice adresă de e-mail folosită pentru a contacta reprezentanții din cadrul departamentului Upper de servicii pentru clienți.
În cazul in care nu sunteți de acord cu oricare dintre mențiunile din acest document nu utilizați website-ul nostru sau nu ne furnizați datele dvs. personale. Menționăm însă că este posibil ca anumite servicii să fie condiționate de furnizarea datelor dvs. personale.
Art. 19 Scopul prelucrării datelor cu caracter personal
Upper nu va prelucra datele personale ale utilizatorilor site-ului decât în măsura în care acest lucru este necesar îndeplinirii scopurilor prevăzute mai jos, cu observarea masurilor legale de securitate și confidențialitate a datelor. Upper poate prelucra datele cu caracter personal ale utilizatorilor în cazul în care trebuie să executăm un contract pe care încheiat între Upper și utilizatori; dacă Upper trebuie să respecte o obligație legală (de exemplu, legile aplicabile în relațiile de muncă, contabilitate, audit, monitorizarea egalității de șanse); atunci când este necesar pentru interesele legitime ale Upper (sau pentru cele ale unei terțe părți) și pentru interesele utilizatorului (de exemplu, pentru detectarea și prevenirea fraudei sau pentru asigurarea securității IT și a rețelelor), cu excepția cazului în care drepturile fundamentale ale utilizatorului prevalează față de aceste interese; dacă este necesar ca Upper să protejeze interesele vitale ale utilizatorului (sau interesele vitale ale altor persoane); și/sau în cazul în care este necesar pentru interesul public sau în scopuri oficiale.
Upper poate proceda la prelucrarea datelor cu caracter personal ale utilizatorilor și pentru motive tehnice, administrative și/sau operaționale. Spre exemplu, Upper poate prelucra datele utilizatorilor pentru a optimiza modul de prezentare a conținutului prezent pe site-urile administrate de Upper, respective pentru a asigura prezentarea acestui conținut într-o modalitate cât mai eficientă pentru utilizatori și pentru echipamentele de pe care sunt accesate paginile administrate de Upper. De asemenea, Upper poate prelucra datele utilizatorilor în vederea îmbunătățirii continue a site-urilor administrate de Upper, pentru operațiuni de mentenanță sau de administrare a site-urilor, pentru asigurarea funcționalității acestora, pentru executarea de analizare a datelor, testare, operațiuni statistice și de cercetarea, pentru oferirea de conținut personalizat vizitatorilor și nu în ultimul rând pentru a putea oferi site-uri cât mai sigure
În anumite cazuri, datele cu caracter personal ale utilizatorilor vor fi prelucrate doar cu consimțământul expres al acestora, acordat anterior prelucrării. În astfel de cazuri consimțământul utilizatorului va fi solicitat separat, în mod explicit, în momentul în care se furnizează respectivele date. Consimțământul, odată dat, va putea fi retras, însă retragerea consimțământului va produce efecte doar pentru viitor.
În cazurile în care datele personale ale utilizatorului vor fi solicitate și prelucrate pentru ca Upper să își poată respecta obligațiile legale sau contractuale, inclusiv cele din contractele încheiate cu utilizatorii, furnizarea și prelucrarea acestor date este obligatorie. În cazul în care utilizatorii nu furnizează aceste date, Upper nu va putea putea derula relațiile contractuale și /sau nu va putea respecta obligațiile legale ce îi incumbă, după caz.
În plus, Upper va putea prelucra datele cu caracter personal ale utilizatorilor (date de contact, date de identificare, adrese, etc.) pentru a-și putea exercita drepturile împotriva utilizatorilor., inclusiv dreptul de a formula reclamații. Acest gen de prelucrare este o prelucrare legală, bazată pe interesele legitime ale Upper. Datele vor fi folosite pentru exercitarea drepturilor prevăzute de lege în cazul unor eventuale litigii sau situații asimilate.
În toate celelalte cazuri, este opțiunea utilizatorului de a furniza sau nu către Upper datele sale cu caracter personal.
Art. 20 Datele prelucrate. Persoane vizate. Refuz de furnizare
Ce date cu caracter personal prelucrează Upper? În vederea desfășurării activității curente, inclusiv derulării activității contractuale, precum și în vederea aplicării prevederilor legale, inclusiv cele privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (legislația internă și dreptul comunitar-UE), Upper poate solicita utilizatorului anumite date cu caracter personal. În acest sens, Upper va prelucra, printre altele, următoarele date cu caracter personal: nume, prenume, cod de identificare personală, telefon, fax, adresa de domiciliu, adresa de e-mail, vârsta, profesia, etc.
Cine sunt persoanele vizate?
Persoanele (vizate) ale căror date pot fi prelucrate de către Upper, exclusiv în scopurile mai jos menționate sunt: clienții persoane fizice ai Upper (actuali, foști sau potențiali), vizitatori, public larg, reprezentanții/împuterniciții ai acestora, legali sau convenționali, salariați, colaboratori, prepuși și persoane asimilate, reprezentanții partenerilor de afaceri, persoanele de contact ale partenerilor noștri de afaceri și în principiu orice persoană cu care societatea noastră intră în contact (pe site, la sediu și în locurile în care subscrisa își desfășoară activitatea, în orice modalitate subsecventă sau asimilată, prin corespondență sau direct, etc.) ca urmare a desfășurării activității sale curente
Consecințele refuzului furnizării datelor cu caracter personal
Pentru ca societatea noastră să își poată onora obligațiile contractuale și cele legale, dumneavoastră, în calitate de persoană vizată, trebuie să furnizați date complete, actualizate și corecte (în cazurile în care furnizarea acestor informații este necesară pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale și legale, pentru exercitarea drepturilor legitime și în orice alte cazuri prevăzute de lege). Pentru a vă putea oferi anumite servicii specifice activității Upper, se vor solicita datele cu caracter personal necesare prestării respectivelor servicii, iar refuzul de a furniza astfel de date poate determina imposibilitatea furnizării serviciilor Upper. Atunci când utilizatorii achiziționează un produs/serviciu furnizat de Upper, Upper va colecta date personale în legătură cu furnizarea respectivelor produse/servicii. Totodată, în cazurile în care utilizatorii vor vizita sediul Upper, vor fi colectate date cu caracter personal (imagine, date prelucrate prin sisteme de supraveghere video etc.) în vederea îndeplinirii obligațiilor legale și desfășurării activității curente (interes legitim).
Art. 21 Consimțământ. Retragerea consimțământului
Prin citirea prezentelor prevederi și/sau semnarea oricărui document prin care sunt furnizate date personale către Upper ori prin furnizarea datelor personale în vederea achiziționării serviciilor/produselor Upper, persoanele vizate sunt informate și/sau își exprimă în mod expres consimțământul (își dau acordul) cu privire la prelucrarea datelor personale în conformitate cu dispozițiile legale privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (legislația internă și dreptul comunitar-UE).
În cazul în care prelucrarea datelor nu mai este necesară pentru oferirea unui produs/serviciu, pentru îndeplinirea unei obligații legale și nici nu este justificată de un interes legitim al Upper, persoanele vizate pot refuza o astfel de prelucrare sau își pot retrage consimțământul dat anterior, refuzul urmând să producă efecte pentru viitor. Spre exemplu, Persoanele vizate își pot retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor în scop de marketing direct, oricând și fără să fie necesar să indice un motiv. Ulterior soluționării cererii de retragere a consimțământului, persoana vizată nu va mai primi informări comerciale cu privire la produsele/serviciile oferite.
Art. 22 Scopurile prelucrării datelor cu caracter personal
Derularea activității comerciale/contractuale a Upper, îndeplinirea obligațiilor contractuale presupuse de desfășurarea activității comerciale, respectiv de prestarea serviciilor;
Facturarea și încasarea valorii serviciilor/produselor oferite de Upper, îndeplinirea obligațiilor legale ale societății noastre, inclusiv exercitarea drepturilor noastre legitime ;
Marketing, promovare, reclamă, publicitate, concursuri, inclusiv transmiterea de oferte comerciale generale sau personalizate; dezvoltarea și îmbunătățirea produselor/serviciilor;
Management operațional;
Gestionarea relațiilor cu clienții; comunicarea comercială cu clienții/furnizorii prin orice mijloc de comunicare;
Îndeplinirea obligațiilor legale incidente;
Arhivare, scopuri statistice;
Colectare debite/Recuperare debite restante;
Soluționarea disputelor și litigiilor, punerea în executare a unor hotărâri judecătorești, arbitrale, ordine judecătorești etc.
Inițierea, menținerea, dezvoltarea sau finalizarea unor colaborări comerciale
Recrutarea de personal, inclusiv înscrierea la procesul de selecție, parcurgerea acestui proces, finalizarea procesului, angajarea și instrumentarea ulterioară a contractului de muncă, dar și a relațiilor salariatului în cadrul societății, reglementarea activității sale profesionale, a conduitei, etc.
Asigurarea siguranței și securității în toate locațiile unde Upper își desfășoară activitatea
Upper va considera toate informațiile colectate de la utilizatori ca fiind confidențiale și nu le va partaja cu terții fără consimțământul expres și anterior al utilizatorului în chestiune, cu excepția cazurilor în care astfel de operațiuni sunt permise de legislația europeană și națională ce reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal și fără acordul persoanei în chestiune.
Art. 23 Destinatarii datelor cu caracter personal
Destinatarii datelor pot fi:
- Personalul specializat (strict limitat) din cadrul Upper, respectiv acele persoane care au nevoie de aceste informații pentru îndeplinirea obligațiilor lor profesionale (respectiv angajații și colaboratorii Upper din compartimentele specifice – vânzări, IT, juridic, dezvoltare produse, etc.). Upper se va asigura că aceste persoane pe de-o parte vor lua cunoștință de informațiile respective doar în măsura în care au nevoie de acestea pentru desfășurarea activității lor, și pe de altă parte că vor păstra confidențialitatea (sau cel puțin își vor asuma această obligație) cu privire la respectivele date cu caracter personal.
- autoritățile publice, instituțiile abilitate cu aplicarea legii, în măsura în care furnizarea datelor utilizatorilor este necesară pentru aplicarea legilor incidente, pentru exercitarea drepturilor Upper, pentru protejarea intereselor legitime ale Upper și ale unor eventuale terțe părți, în totală conformitate cu legislația specifică incidentă.
- datele utilizatorilor ar putea fi comunicate unor diverși furnizori de servicii, entități care furnizează Upper servicii specifice – juridic, IT, vânzări, securitate, contabilitate, audit, intermedieri comerciale, etc. – doar în măsura în care aceste informații le sunt necesare executării serviciilor respective și cu observarea obligațiilor de confidențialitate specifice fiecărei activități în parte.
- datele utilizatorilor ar putea fi comunicate și unor parteneri de afaceri care furnizează Upper anumite servicii care pun Upper în contact cu utilizatorii și fără de care Upper nu ar fi în măsură să își execute obligațiile contractuale – sau le-ar executa mai dificil, mai lent, mai oneros – spre exemplu va putea comunica datele de contact ale utilizatorilor către societățile de curierat cu care colaborează, pentru livrarea produselor comandate de utilizatori.
- este posibil ca unii furnizori de servicii să solicite Upper un anume tip de informații, de date cu caracter personal pentru prestarea anumitor activități - studii de piață, campanii de publicitate, dezvoltare de produse, etc. Pe cât posibil, Upper nu va furniza acestor entități decât date generale, informații de gen (spre exemplu ”pagina x este accesată de utilizatori în vârstă de 26 de ani în proporție de 15%”).
- Furnizori, prestatori și alte entități juridice-parteneri de afaceri/contractuali ai Upper, autorități/instituții publice;
- Autorități publice centrale și locale, autorități judecătorești, politie, parchet (în limitele prevederilor legale și/sau ca urmare a unor cereri expres formulate), societăți bancare, executori judecătorești, societăți de asigurare și reasigurare, organizații de cercetare a pieței (scop statistic) etc.
Confidențialitatea datelor cu caracter personal va fi asigurată de către Upper și nu vor fi furnizate către alți terți, decat in conditiile de securitate si protectie echivalente prezentului contract. În toate cazurile Upper va urmări pe cât posibil protecția tuturor datelor cu caracter personal și va respecta prevederile legale incidente
Art. 24 Prelucrarea datelor cu caracter personal in scop promoțional (marketing)
În cazul în care utilizatorul și-a dat consimțământul expres și anterior, datele cu caracter personal furnizate (cum ar fi: nume și prenume, adresa de email, nr. fax, nr. telefon mobil/fix) vor putea fi prelucrate de Upper cu respectarea drepturilor utilizatorului, în special a dreptului de informare și opoziție, în următoarele scopuri: marketing (inclusiv marketing direct), concursuri, loterii publicitare, efectuarea de comunicări comerciale pentru produsele si serviciile Upper, inclusiv cele dezvoltate împreună cu parteneri, prin orice mijloc de comunicare, inclusiv prin intermediul serviciilor de comunicații electronice.
În cazul în care utilizatorul și-a dat consimțământul expres și anterior, datele cu caracter personal furnizate de utilizator vor putea fi folosite în scop promoțional (marketing) și pentru produsele sau serviciile altor parteneri ai Upper, cu respectarea drepturilor utilizatorului. În cazul în care Upper intenționează să utilizeze datele utilizatorului în scopuri de marketing direct, (după ce utilizatorul a optat în acest sens) utilizatorul va fi informat în prealabil. Utilizatorul își va putea exercita dreptul de prevenire a unei asemenea prelucrări prin selectarea casetelor adecvate din formularele/documentele utilizate pentru colectarea datelor cu caracter personal. Indiferent de situație, în cazul în care utilizatorul va dori ca datele cu caracter personal să înceteze a mai fi prelucrate de Upper, va putea solicita în mod expres încetarea oricărei prelucrări de date din partea Upper. Totodată, atunci când utilizatorul va dori să nu mai primească newslettere sau materiale informative din partea Upper, se va putea dezabona folosind butonul "Dezabonare" sau „Unsubscribe”.
Art. 25 Drepturile utilizatorului în ceea ce privește datele cu caracter personal
Utilizatorul are dreptul de a solicita Upper să confirme dacă datele sale cu caracter personal sunt sau nu prelucrate de Upper, să îi furnizeze o copie a datelor sale cu caracter personal și/sau să le corecteze. În anumite cazuri, utilizatorul va avea dreptul să solicite Upper să șteargă datele sale cu caracter personal sau, în baza dreptului la portabilitate, îi ceară Upper să transferăm o parte din datele sale cu caracter personal către utilizator sau către alte entități. Utilizatorul are, de asemenea, dreptul de a se opune unor prelucrări ale datelor sale cu caracter personal (de exemplu, utilizarea prelucrării în scopuri de marketing direct sau anumitor decizii luate numai prin prelucrare automatizată (inclusiv crearea de profiluri). În cazul în care Upper a solicitat consimțământul utilizatorului pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, utilizatorul are dreptul de a-și retrage acest consimțământ. În cazul în care Upper prelucrează datele cu caracter personal ale utilizatorului pentru că are un interes legitim în a proceda astfel, utilizatorul are, de asemenea, dreptul de a se opune acestei prelucrări. De asemenea, utilizatorul are dreptul să restricționeze prelucrarea datelor cu caracter personal are utilizatorului în anumite circumstanțe.
Este foarte importat de menționat că drepturile utilizatorului astfel cum sunt ele descrise mai sus pot fi limitate în anumite situații și fac obiectul legilor și reglementărilor aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal; de exemplu, dreptul utilizatorului de a se opune prelucrării datelor sale cu caracter personal poate fi limitat în cazul în care se poate demonstra că există motive legitime convingătoare pentru a prelucra datele sale cu caracter personal care prevalează față de interesele utilizatorului. Mai mult, dreptul de ştergere a datelor cu caracter personal poate fi limitat în cazul în care Upper s-ar afla în imposibilitatea de a executa obligaţiile contractuale asumate față de utilizator sau dacă Upper are o obligație legală sau un interes legitim să păstreze datele respective. Pentru ca Upper să poată răspunde solicitărilor, utilizatorul va trebui să își decline identitatea, să o probeze și să comunice Upper toate detaliile necesare pentru formularea și comunicarea răspunsului.
Dacă utilizatorul dorește să-și exercite aceste drepturi, acesta poate contacta Upper în modalitățile comunicate în prezentul document. Intenția Upper e de a oferi toate clarificările necesare și de a veni în întâmpinarea tuturor problemelor ridicate. Cu toate acestea, utilizatorii au și dreptul de a se adresa cu o reclamație autorităților de supraveghere privind protecția datelor cu caracter personal.
Art. 26 Durata prelucrării datelor cu caracter personal
În vederea realizării scopului menționat, Upper va prelucra datele cu caracter personal pe toata perioada de desfășurare a activităților Upper, până în momentul în care persoana vizată, sau reprezentantul legal, va manifesta dreptul de opoziție/ de ștergere (cu excepția situației în care Upper prelucrează datele în baza unei obligații legale sau justifică un interes legitim). Ulterior încheierii operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, în scopul pentru care au fost colectate, dacă persoana vizată sau reprezentantul legal al acesteia nu va manifesta dreptul de opoziție/de ștergere, conform legii, aceste date vor fi arhivate de către Upper pe durata de timp prevăzută în procedurile interne ale Upper și/sau vor fi distruse.
Art. 27 Măsuri de siguranță utilizate pentru protejarea datelor dumneavoastră
Pentru a evita utilizarea fără drept a datelor personale, precum și eventualele abuzuri, Upper utilizează metode și tehnologii de securitate, împreună cu politici și proceduri de lucru adecvate, pentru a proteja datele cu caracter personal colectate. Securitatea integrală a datelor transmise prin internet nu poate fi niciodată garantată. În timp ce Upper depune toate eforturile în privința protejării datelor personale, nu poate fi garantată în mod absolut securitatea datelor transmise către website-ul Upper. Orice transmisie de date se face pe riscul persoanelor vizate. Odată ce sunt primite date personale, Upper utilizează proceduri și măsuri stricte de siguranță împotriva utilizării neautorizate, nelegale, distrugerii, pierderii accidentale sau divulgării datelor personale.
Art. 28 Securitatea datelor bancare.
În cazul plăților efectuate cu cardul (exemplu: achiziționare de produse și/sau servicii online), comercializarea se efectuează prin intermediul soluțiilor de plată online oferite de terți autorizați. În vederea eliminării riscului ca datele cu caracter personal să intre în posesia și să fie folosite abuziv/nelegal de persoane neautorizate, terții autorizați garantează legalitatea și securitatea datelor personale (număr de card, data expirării etc.) și a sistemelor informatice utilizate.
Art. 29 Cookies și butoane integrate de comunicare social. Linkuri către alte site-uri
Site-urile administrate de Upper utilizează fișiere de tip Cookie pentru a distinge între utilizatorii respectivelor site-uri. Astfel Upper va putea fi în măsură să asigure utilizatorilor o experiență cât mai bună atunci când intră pe site-urile administrate de Upper și, în același timp, să asigure o optimizare continuă a serviciilor oferite și a securității de navigare. Această prelucrare se bazează pe consimțământul utilizatorului exprimat pe site-urile administrate de Upper sau prin setările din browserele pe care le folosesc utilizatorii. Pentru informații complete despre cookies (tip, durată de folosire, scopuri, etc.) utilizatorii pot accesa secțiunea dedicată, ce poate fi regăsită în partea de jos a site-ului, denumită generic footer site.
Pe site-urile administrate de Upper utilizatorii vor putea găsi și butoane sau alte funcții asimilate care înlesnesc comunicarea socială, respectiv butoane care asigură accesarea unor funcții ale platformelor sociale uzuale sau specifice. Prin intermediul acestor funcții sau butoane se pot colecta informații despre utilizatori, cum ar fi adresa IP și site-urile vizitate de utilizatori, și pot seta un fișier de tip cookie pentru a îi permite să funcționeze corect. Prelucrarea acestor informații prin intermediul interacțiunilor cu aceste caracteristici este guvernată de nota de informare/politica privind confidențialitatea a companiei care le furnizează
În site-urile administrate de Upper utilizatorii pot găsi linkuri către site-uri pe care Upper nu le poate controla. Odată ce utilizatorii accesează un astfel de link aparținând unei entități terțe, vor fi direcționați către site-ul acelei entități. Upper recomandă ca utilizatorii să ia cunoștință despre politica de confidențialitate și de prelucrare a datelor aferentă site-ului respectiv. Upper nu este cu nimic responsabil pentru politicile respectivelor entități și nici pentru comportamentul lor, practicile lor sau condițiile în care înțeleg să-și desfășoare activitatea.
Art. 30 Condițiile transferurilor de date personale în afara spațiului UE și al Zonei Economice Europene
Transferurile de date în afara spațiului UE și al Zonei Economice-Europene se pot face numai în condițiile prevăzute de legislația specifică națională și UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestora.
Art. 31 Drepturile persoanelor vizate
Prin citirea acestui document, Persoanele vizate au fost informate cu privire la drepturile de care beneficiază, conform prevederilor legale aplicabile, respectiv: dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție și procesul individual automatizat. Totodată, atunci când prelucrarea se realizează pe consimțământ, persoanele vizate au dreptul, de a-și retrage consimțământul în orice moment în formă scrisă, adresată Upper, în condițiile legislației aplicabile, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia. De asemenea, persoanele vizate au dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit și fără nicio justificare, prelucrării datelor personale în scop de marketing direct, utilizând, dacă este cazul, funcția de dezabonare inclusă în materialele de marketing.
Pentru celelalte scopuri, persoanele vizate au dreptul de a se opune, în orice moment, în mod gratuit, ca datele cu caracter personal pe care le furnizează către Upper să facă obiectul unei prelucrări, cu menționarea datelor și scopului avute în vedere, numai pentru motive întemeiate și legitime, legate de situația sa particulară, cu excepția cazurilor în care Upper demonstrează că are motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează intereselor, drepturilor și libertăților persoanei vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță. În caz de opoziție nejustificată, Upper este îndreptățită să prelucreze în continuare datele în cauză.
Prin citirea acestui document persoanele vizate au luat la cunoștință și înțeleg faptul că datele cu caracter personal furnizate către Upper constituie elemente determinante pentru accesarea serviciilor oferite de Upper și/sau derularea activității comerciale/contractuale.
În cazul în care, persoanele vizate, direct sau prin reprezentant, își exercită drepturile menționate mai sus, în mod vădit nefondat, nejustificat sau excesiv, în special din cauză caracterului lor repetitiv, Upper poate:
fie să perceapă o taxa rezonabilă ținând cont de costurile administrative pentru furnizarea informațiilor sau a comunicării sau pentru luarea masurilor solicitate;
fie sa refuze să dea curs cererii.
De asemenea, în cazul în care persoanele vizate, direct sau prin reprezentant, își exercită dreptul de opoziție în mod vădit nefondat, nejustificat sau excesiv, în special din cauza caracterului lor repetitiv, Upper este îndreptățită să considere Contractul încheiat cu Clientul Upper de drept reziliat, fără nicio alta formalitate sau intervenție a instanțelor judecătorești, cu excepția unei notificări prealabile.
Pentru exercitarea acestor drepturi, dumneavoastră va puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată la adresa de e-mail: office@gdprservicii.ro si legal@upper-printing.comsau la următoarea adresa de corespondență: Str. Stan Tabără nr. 28-32, Etaj 2, Sector 5, București. Cererii i se va anexa o copie lizibila a actului de identitate al semnatarului.
Va informam ca responsabilul cu protecția datelor al Upper este domnul Adrian Magda, care poate fi contactat la adresa de mail : office@gdprservicii.ro
Prevederile acestei secțiuni se aplică tuturor persoanelor fizice care interacționează în orice modalitate cu Upper prin intermediul acestui site sau în orice altă modalitate intermediată de acest site.
Art. 32 Modificări
Aceste prevederi pot suferi modificări/actualizări ocazionale. Vă recomandăm să verificați la fiecare utilizare a website-ului Upper prezentele prevederi, pentru a fi tot timpul informați în legătură cu acestea. Prin accesarea website-ului Upper sau utilizarea serviciilor Upper prin intermediul website-ului, ulterior modificărilor, noile prevederi se vor considera acceptate.
Art. 33 Toți utilizatorii activi ai site-ului (un utilizator activ înseamnă un utilizator care a plasat o comandă în ultimele douăsprezece luni, un contributor care a încărcat pe site „Imagini” în ultimele douăsprezece luni sau un contributor ale cărui „imagini” au fost folosite de utilizatori sau de Upper pentru realizarea unor produse comandate prin intermediul site-ului) vor putea face rewiew-uri, propuneri, comentarii, note, sugestii, vor putea transmite idei sau observații cu privire la conținutul sau structura site-ului. Aceștia vor putea folosi adresele de contact ale Upper, zonele dedicate în site pentru rewiew-uri și/sau blogul/forumul site-ului. Pentru postarea de mesaje, comentarii ori alt gen de note ori sugestii pe blog/forum sau direct pe site, în măsura în care acest lucru va fi practic posibil, utilizatorii se angajează ferm să aibă o atitudine corectă și civilizată, să se abțină de la întrebări, sugestii, comentarii ori remarci al căror conținut ar putea fi calificat ca nereal/neadevărat, ilegal, obscen, amenințător, defăimător, orientat politic sau în măsură să afecteze viața privată, să se abțină de la orice fel de manifestare care să conțină sau să implice elemente susceptibile de a afecta drepturi de proprietate intelectuală și/sau drepturi conexe ale titularilor acestora. Nerespectarea acestui angajament / obligație va fi sancționată cu desființarea imediată a contului respectiv și cu posibila îngrădire a accesului pe site pentru o perioadă determinată sau pe termen nelimitat a persoanelor titulare ale contului desființat. De asemenea, utilizatorii se vor asigura că orice fel de postare pe care o vor face nu va avea un conținut ilegal, defăimător, obscen, amenințător, etc., nu va conține viruși ori alte programe informatice de tip malware, spyware ori alte asemenea; utilizatorii se angajează ca prin postările de orice natură publicate pe site și prin elementele încărcate pe site să nu deruleze în nicio formă campanii politice ori electorale, să nu facă solicitări comerciale directe ori indirecte, spam, mass-mail sau vreo altă formă de abuz. De asemenea, nu este permisă sub nicio formă promovarea prin astfel de mijloace a activității proprii ale utilizatorilor, ale produselor sale ori ale unor terțe entități; în general este interzisă orice formă de publicitate făcută de utilizatori, în afara canalelor specializate și dedicate din interiorul site-ului.
Doar utilizatorii înregistrați vor putea face postări pe forumul sau blogul site-ului, ori direct în site, în spațiile special amenajate în acest sens - dacă acest lucru va fi posibil. Orice postare se va face sub numele utilizatorului, care va fi în totalitate răspunzător de conținutul acelei postări.
Toate postările vor face subiectul unei moderări înainte de a fi publicate pe site. Deși Upper va încerca prin această acțiune de moderare să împiedice postarea pe site a oricărei întrebări, sugestii, comentariu, remarci sau alte asemenea al căror conținut ar putea fi calificat ca ilegal, obscen, amenințător, exagerat, nefondat, defăimător, orientat politic sau în măsură să afecteze viața privată, Upper nu va fi sub nicio formă răspunzătoare pentru postările utilizatorilor înregistrați, nici pentru conținutul acestora și nu va putea fi trasă la răspundere pentru eventualele prejudicii cauzate unor terțe persoane de către aceste postări. Upper se delimitează expres, complet și apriori de conținutul oricăror postări făcute de utilizatori în cuprinsul site-ului. Postările respective vor reflecta doar opiniile, intențiile, punctele de vedere, etc. ale utilizatorilor, iar publicarea lor pe site nu va echivala sub nicio formă cu un eventual accept, adeziune, susținere, etc., expresă sau tacită a Upper față de conținutul respectivelor postări, de punctele de vedere ori opiniile exprimate, de modalitatea de redactare a lor, etc.
Art.34 În cuprinsul postărilor pe care le vor face pe blog sau forum ori în interiorul site-ului, dacă acest lucru va fi posibil, utilizatorii se vor limita la comentarii, aprecieri, opinii etc. legate în mod direct de serviciile prestate lor, produsele livrate lor ori comenzile plasate de pe conturile lor. Orice mesaje sau postări care nu respectă această regulă sau care sunt neadevărate vor putea fi eliminate imediat de administratorul site-ului, blogului sau forumului, după caz, iar persoana care le-a postat va putea fi sancționată de Upper inclusiv cu suspendarea temporară a contului sau chiar cu desființarea acestuia.
De asemenea, în cuprinsul postărilor pe care le vor face, utilizatorii se obligă să folosească un limbaj decent și moderat, fără jigniri, să nu furnizeze informații incorecte, incomplete ori exagerate. Utilizatorii se obligă de asemenea să se abțină de la a face aprecieri sau de la a prezenta informații de natură a aduce prejudicii de imagine sau prejudicii materiale Upper. Nerespectarea acestor obligații va duce la aplicarea de sancțiuni care pot merge până la suspendarea temporară a contului ori chiar desființarea lui, interdicția de a se mai înregistra pe site, etc. În plus, Upper își rezervă dreptul de a solicita instituțiilor și instanțelor competente să întreprindă măsuri în vederea recuperării integrale de la persoanele vinovate a prejudiciilor suferite.
Utilizatorii vor fi singurii care vor suporta consecințele postărilor făcute, ori a efectelor acestora, singurii care vor putea fi trași la răspundere pentru eventualele prejudicii cauzate prin postările respective ori pentru eventualele încălcări ale prevederilor legale în vigoare săvârșite prin intermediul respectivelor postări.
Upper își rezervă dreptul de a înlătura/șterge oricând și fără niciun fel de notificare prealabilă orice comentariu, orice postare ori alte asemenea făcute de către utilizatori în cadrul forumului, blogului ori în spațiile special destinate în acest sens în cuprinsul site-ului.
Art.35 Utilizatorii vor folosi pentru înregistrare adrese de mail reale, valide și funcționale. Utilizarea de adrese false ori asumarea identității sau a datelor de identificare aparținând unor alte persoane sau entități de către un utilizator este cu desăvârșire interzisă.
Upper își rezervă dreptul însă nu își asumă și obligația expresă de a îndepărta ori edita informațiile neconforme de care s-a făcut vorbire în paragrafele de mai sus.
Art.36 Sunt cu desăvârșire interzise și vor fi tratate cu toată seriozitatea orice fel de operațiuni neautorizate asupra acestui site, precum și tentativele unor astfel de operațiuni, inclusiv utilizarea abuzivă, utilizarea frauduloasă, accesul neautorizat, copierea de informații de orice fel pentru utilizarea lor în mod abuziv și fără drept, modificarea abuzivă, fără drept a informațiilor de pe site, blocările abuzive a accesului unor alți utilizatori, etc. Orice fel de activitate de această natură va fi comunicată organelor în drept, în măsură să cerceteze astfel de fapte și să aplice sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare.
Art.37 Contul de utilizator poate deveni inactiv dacă nu au fost lansate comenzi în ultimele 24 luni. Conturile declarate inactive vor pierde toate avantajele obținute până la acel moment - discounturi, bonusuri, etc. Acestea vor putea fi totuși recuperate parțial sau integral după reactivarea contului, decizie ce va fi la latitudinea exclusivă a Upper. Decizia respectivă va fi luată în funcție de valoarea comenzilor ce urmează a fi lansate, de numărul de utilizatori activi atrași și de alte criterii subiective proprii Upper.
Istoricul comenzilor ce poate fi vizualizat în "contul meu/mă account", va fi total indisponibil pentru utilizator, dacă nu a lansat comenzi pe o perioada mai mare de 24 luni de la ultima achiziție.
Art.38 În cazul în care utilizatorii înregistrați încalcă prevederile prezentelor Termeni și Condiții, Upper va putea aplica în mod subiectiv sancțiuni graduale, după cum urmează:
* avertismentul. Această sancțiune va fi aplicată ca urmare a săvârșirii de către utilizatori a unor încălcări mai puțin grave ale regulilor stabilite prin prezentele termeni și condiții, abateri minore și de mică amplitudine, săvârșite prin neglijență ori săvârșite pentru prima oară de către utilizatori. Avertismentul va putea fi însoțit și măsura complementară a pierderii avantajelor, beneficiilor sau bonusurilor acumulate (parțial sau în totalitate), de scoaterea - temporar sau definitiv - de pe site a „IMAGINILOR” aparținând respectivului utilizator sau doar a unei părți dintre acestea.
* limitarea temporară a accesului în site. Această sancțiune presupune limitarea accesului utilizatorului sancționat, pe o perioadă determinată de timp de până la un an, la anumite categorii sau secțiuni ale site-ului, limitarea numărului sau categoriei de „IMAGINI” care pot fi încărcate de respectivul utilizator, etc.
- suspendarea temporară a contului. Această sancțiune va fi aplicată atunci când situația cere o sancțiune mai drastică decât avertismentul. Suspendarea contului presupune că pe toată durata măsurii utilizatorul nu va avea acces la contul său, nu va putea plasa comenzi, nu va putea beneficia de afișarea pe site a „IMAGINILOR” uploadate de el, nu va putea beneficia de niciunul dintre bonusurile oferite de Upper. Durata suspendării va putea fi de până la un an. Perioada pentru care contul va fi suspendat va depinde de gravitatea faptei săvârșite sau de întinderea prejudiciilor cauzate.
* desființarea contului. Această sancțiune va putea fi luată în cazul încălcării grave sau repetate a obligațiilor asumate prin prezentele Termeni și Condiții. De asemenea, desființarea contului va fi însoțită și de pierderea totală a avantajelor și bonusurilor acumulate, precum și de ștergerea tuturor „IMAGINILOR” încărcate pe site de respectivul utilizator. Desființarea contului presupune în mod automat o încetare a tuturor relațiilor contractuale existente până în acel moment între utilizator și Upper. Obligațiile scadente și neonorate între părți la momentul desființării contului vor rămâne în continuare neafectate de această măsură.
* interdicția de a mai înregistra conturi noi. Aceasta reprezintă o sancțiune complementară celei de desființare a contului și se va aplica temporar sau definitiv.
Art.39 Aplicarea oricăreia dintre sancțiunile de mai sus nu îl va exonera pe utilizatorul împotriva căruia a fost aplicată de suportarea consecințelor legale și financiare izvorâte din eventuala încălcare a prevederilor legale incidente și nici de suportarea eventualelor prejudicii materiale cauzate Upper și / sau unor terțe entități.
Art.40 Oricare dintre sancțiunile susmenționate vor putea fi aplicate separat sau împreună cu alte sancțiuni. De asemenea, oricare dintre sancțiunile susmenționate vor putea fi însoțite și de măsuri complementare constând în limitarea, temporar sau definitiv, a includerii utilizatorului în programele de fidelizare aferente activității site-ului, de micșorarea, pe o perioadă determinată sau definitiv a bonusurilor acordate, de limitarea ori condiționarea suplimentară a accesului utilizatorului în anumite segmente ale site-ului, etc.
Art.41 Upper în calitate de administrator/ proprietar al site-ului, se angajează să respecte, în condițiile expres prevăzute în actele normative incidente dreptul la intimitate și viață privată al utilizatorilor site-ului.
Art.42 Dacă unele dintre datele despre utilizatori sunt incorecte, aceștia sunt rugați să procedeze la corectarea / completarea acestora, folosindu-se de câmpurile din aria de client sau informeze Upper cât mai curând posibil, în scris, la adresele prezentate în site.
Astfel, în cazul în care utilizatorul constată că datele furnizate sunt incorecte, incomplete sau nu mai sunt de actualitate, are obligația expresă de a face modificările necesare în formularele de contact ori în opțiunile de editare a conturilor sale și de a comunica expres și în cel mai scurt timp posibil (maxim cinci zile calendaristice) modificările survenite în datele sale de identificare sau alte modificări ce ar putea afecta executarea în bune condiții a comenzii (ca de exemplu modificarea adresei de livrare, etc.), atunci când modificările au survenit după plasarea unei comenzi, înainte de facturarea ori livrarea comenzii respective. Orice costuri generate de actualizarea cu întârziere a datelor de identificare ale utilizatorilor (ca de exemplu livrarea la o adresă care nu mai este de actualitate, returnarea bunurilor și re-livrarea acestora la adresa actuală) vor fi suportate în totalitate și exclusiv de către utilizatorul care nu și-a actualizat în timp util datele de contact/identificare. Sumele respective vor fi reținute cu prioritate din avansurile deja achitate, indiferent dacă au fost achitate pentru respectiva comandă sau pentru alta.
Art.43 Utilizatorul va completa integral și corect formularul ori formularele de înregistrare de pe site cu datele solicitate. Urmare a acestei înregistrări utilizatorul va dobândi un cont de utilizator, cont care va putea fi accesat cu un nume de utilizator (username) și o parolă (password). Atât numele de utilizator, cât și parola vor fi alese de utilizator și vor fi utilizate doar de către acesta.
În cazul conturilor utilizatorilor corporate, entitățile care administrează aceste conturi vor putea să asigure accesul în secțiunile dedicate mai multor persoane, urmând ca pentru fiecare utilizator separat ale acestei secțiuni să se aloce un nume de utilizator și o parolă separată. Administrarea acestor conturi secundare va cădea în sarcina exclusivă a entității care administrează contul corporate, care va asigura alocarea, schimbarea sau reemiterea credențialelor aferente utilizatorilor secundari. Utilizatorii corporate vor fi pe deplin răspunzători de folosirea conturilor secundare din cadrul secțiunilor dedicate, deschis și administrate de ei, atât în ceea ce privește comportamentul utilizatorilor conturilor secundare, cât și în ceea ce privește comenzile plasate de aceștia. Pentru un bun control al comenzilor lansate, în conturile corporate se vor putea seta ierarhizari ale utilizatorilor și nivele superioare de validare a tuturor comenzilor lansate de utilizatorii contului corporate.
În cazul Revânzătorilor, aceștia își vor putea face pe platforma administrată de Upper conturi speciale, care să ofere accesul unor terțe entități pe pagini dedicate. Practic Revânzătorul își va putea administra o secțiune dedicată a platformei, un site-in-site, oferind posibilitatea clienților și partenerilor săi să plaseze comenzi Revânzătorului, comenzi care vor fi preluate, executate și livrate de către Upper în contul și pe seama Revânzătorului. Revânzătorul va fi pe deplin răspunzător de absolut toate comenzile plasate de către clienții și colaboratorii săi prin intermediul secțiunii dedicate administrate de revânzător, garantând pe deplin Upper pentru toate obligațiile asumate de clienții și colaboratorii lui prin folosirea platformei (inclusiv, dar fără a se limita la obligațiile care țin de plasarea comenzilor, de încărcarea ori folosirea imaginilor – încărcare, editare, folosire pentru produsele comandate, precum și respectarea drepturilor de creație intelectuală aferente acestora)
Art.44 Utilizatorii, inclusiv utilizatori corporate și revânzătorii vor folosi site-ul și secțiunile speciale dedicate fiind pe deplin răspunzători pentru asigurarea confidenţialităţii datelor privitoare la conturile lor de acces (numele de utilizator și parola). Folosind site-ul, utilizatorii sunt de acord să își asume întreaga responsabilitate pentru activităţile și sau acţiunile desfăşurate pe site pe contul lor, cu utilizarea numelui de utilizator și a parolei lor. Utilizatorii corporate vor fi răspunzători de folosirea tuturor conturilor secundare din cadrul secțiunilor deschise și administrate de ei. Revânzătorii vor fi pe deplin răspunzători pentru confidențialitatea datelor aferente partenerilor și clienților lor. În cazul în care utilizatorul, utilizatorul corporate sau revânzătorul suspectează că din motive independente sau nu voinţei sale, imputabile sau neimputabile lui, confidenţialitatea acestor date de acces a fost compromisă, acesta va notifica imediat acest lucru Upper pentru ca accesul la cont să fie blocat și pentru ca utilizatorului în chestiune să își poată alege un nou nume de utilizator și/sau o nouă parolă. Comenzile plasate de pe un cont vor fi considerate valide atâta vreme cât Upper nu este notificat cu privire la faptul că respectivul cont a fost folosit abuziv. Comenzile plasate până la momentul notificării folosirii abuzive a contului și deja procesate și lansate în producţie vor fi suportate integral de utilizatorul respectivului cont.
În cazul în care Utilizatorii corporate sau Revânzătorii află sau sunt informați că unul sau mai multe din conturile secundare deschise în secțiunile administrate de ei sunt compromise, vor lua de îndată măsurile necesare pentru a împiedica accesul persoanelor neautorizate în platformele ori secțiunile administrate de ei și pentru a restabili controlul asupra respectivelor conturi pentru persoanele ori entitățile îndreptățite. Comenzile plasate până la momentul notificării folosirii abuzive a contului și deja procesate și lansate în producţie vor fi suportate integral de administratorul respectivului cont – utilizator corporate sau revânzător, după caz.
Art.45 Plasarea comenzilor online se va face numai prin intermediul contului de utilizator, sau direct prin introducerea datelor solicitate de completarea formularului de comandă din site.
Comenzile plasate prin intermediul contului de utilizator sau direct prin intermediul formularului de comandă din site vor putea fi limitatate în funcție de volum sau de valoarea lor. Daca utilizatorul doreşte să plaseze o comandă care să exceadă limitelor stabilite (limite care diferă în funcție de produs, etc.) va putea solicita o întâlnire cu un reprezentant al departamentului de vânzări, pentru a-i putea fi întocmită și comunicată o ofertă personalizată. Indiferent de tipul, valoarea sau volumul comenzii plasate, aceasta va presupune automat și obligatoriu crearea unui cont de utilizator și solicitarea, prin intermediul contului de utilizator, a unor condiții sau oferte personalizate - pentru acele comenzi care exced limitelor stabilite de Upper. Prin crearea contului de utilizator entitățile care vor solicita comenzile speciale agrează și își asumă în totalitate prevederile prezentelor Termeni și Condiții
Conturile de utilizator corporate vor oferi acces la secțiuni dedicate ale site-ului (closed-shop), unde accesul se face pe baza unor credențiale speciale. Utilizatorul corporate va putea asigura accesul la respectiva secțiune către mai mulți utilizatori din cadrul companiei sale, prin crearea de conturi secundare sau prin comunicarea credențialelor de acces către angajați, prepuși, colaboratori, etc. Utilizatorul corporate va fi pe deplin răspunzător de comportamentul persoanelor care folosesc contul său ori conturile secundare, pentru toate comenzile plasate din aceste conturi, etc. În măsura în care se dorește, utilizatorul corporate va putea stabili împreună cu Upper un cadru limitativ de plasare a comenzilor, în considerarea unor limite cantitative de produse oferite sau prin stabilirea unor limite de valoare ale comenzilor individuale și/sau de valoare totală a tuturor comenzilor plasate într-un interval de timp. După atingerea limitelor respective nu se vor mai putea plasa comenzi prin conturile administrate de Utilizatorul Corporate. Condițiile de deblocare a posibilității de plasare a comenzilor vor fi convenite punctual, în cadrul acordurilor încheiate între Utilizatorul Corporate și Upper, acorduri punctuale prin care au fost stabilite limitele la care am făcut referire mai sus. Utilizatorul corporate va răspunde integral pentru toate comenzile plasate de pe conturile secundare administrate de contul de utilizator corporate. O alta solutie pentru un bun control al comenzilor lansate, poate fi setare de ierarhizări ale utilizatorilor și constituirea de nivele superioare de validare a tuturor comenzilor lansate de utilizatorii contului corporate.
Reguli similare se vor aplica și în cadrul secțiunilor dedicate administrate de Revânzători, unde accesul se face pe baza unor credențiale speciale, administrate de entități partenere ale Upper. Așa cum arătam și mai sus, în cazul revânzătorilor, comenzile pot fi plasate de către partenerii sau clienții acestora în secțiunile dedicate administrate de revânzători și vor fi procesate, executate și livrate de Upper în numele și pe seama Revânzătorului. Revânzătorul va putea stabili împreună cu Upper anumite limitări cantitative sau valorice ale comenzilor plasate de partenerii ori clienții săi în cadrul secțiunii administrate de el. După atingerea limitelor respective nu se vor mai putea plasa comenzi prin conturile administrate de Revânzător (conturile din cadrul secțiunilor ori platformelor administrate de Revânzător). Condițiile de deblocare a posibilității de plasare a comenzilor vor fi convenite punctual, în cadrul acordurilor încheiate între Revânzător și Upper, acorduri punctuale prin care au fost stabilite limitele la care am făcut referire mai sus Revânzătorul va răspunde integral pentru toate comenzile plasate de pe conturile secundare administrate de contul de utilizator corporate.
Crearea unui cont de utilizator nu este necesară în cazul în care se doreşte doar solicitarea unor oferte de către entitățile care accesează site-ul administrat de Upper. În acest sens acestea vor putea solicita prin intermediul adreselor de email contact de pe site ori prin intermediul numerelor de telefon puse la dispoziţie pentru suport oferte personalizate pentru serviciile ori produsele care îi interesează.
În niciun caz și sub nicio formă nu vor fi folosite paginile speciale dedicate plasării de comenzi pentru solicitarea de oferte. Formularele și paginile speciale dedicate exclusiv plasării comenzilor sunt în măsură să producă efecte juridice prin folosirea lor, astfel că folosirea respectivelor formulare sau pagini speciale dedicate plasării de comenzi va avea ca efect plasarea unei comenzi ferme, respectiv va da naştere unor obligații atât pentru utilizator (de exemplu plata preţului pentru produsele comandate), cât și pentru Upper (realizarea și livrarea produselor și serviciilor). Pentru preîntâmpinarea apariţiei unor neînţelegeri ori situaţii neplăcute, pentru oferte vor fi folosite numai canalele de comunicaţie puse la dispoziţiei în acest sens (e-mail, telefon, formular contact), iar formularele de comandă vor fi folosite - completate și trimise - doar în cazul în care utilizatorul va dori să comande/primească produsele ori serviciile respective. Plasarea unei comenzi prezumă intenţia clară, neechivocă și manifestată expres de a achiziţiona produsele sau serviciile respective.
Chiar și în situația în care, contrar celor prevăzute mai sus, utilizatorii vor face în câmpurile formularelor de comandă comentarii din care să reiasă că doresc doar obţinerea unor oferte personalizate, că vor să le fie comunicate, înainte de a comanda, termene de livrare, termene și modalităţi de plată, preţuri sau orice alte cerinţe ce se doresc a fi potenţiale condiţionări ale plasării unei comenzi ferme, aceste condiţionări prealabile nu vor fi luate în considerare. Completarea unui formular de comandă va fi considerată întotdeauna ca manifestare directă și neechivocă a intenţiei de a comanda, respectiv va fi considerată plasarea unei comenzi ferme. Toate aspectele legate de parametri, condițiile, termenii și termenele aferente unei potenţiale comenzi vor trebui clarificate și înţelese pe deplin de către entitățile care completează formulare de comandă (și implicit plasează comenzile) înainte de completarea acestor formulare de comandă.
Art.46 Este interzisă cu desăvârșire și va fi tratată cu toată seriozitatea furnizarea intenţionată de date false sau incomplete atunci când se plasează o comandă. În cazul unor astfel de evenimente Upper își rezervă dreptul de a se adresa organelor în drept pentru identificarea persoanelor responsabile și pentru pedepsirea lor în conformitate cu prevederile legale, precum și pentru recuperarea prejudiciilor cauzate.
Art.47 Produsele comandate vor fi identificate fie prin bifarea lor (selectarea lor), atunci când se aleg produse generice, fie prin aprobarea/validarea machetei prezentate în editorul online după parcurgerea etapelor de personalizare în site (echivalentul unei vize “bun de tipar”) în ceea ce priveşte produsele personalizate. Formularul ori formularele de comandă va (vor) conține atât descrierea produsului în chestiune, precum și numărul de produse solicitate, adresa de livrare și modalitatea în care se doreşte livrarea, modalitatea de plată a acestora, În formularul de comandă vor exista câmpuri destinate introducerii de eventuale coduri promoţionale oferite utilizatorului de către Upper urmare a campaniilor de fidelizare, marketing ori publicitate.
Utilizatorii vor putea să-și personalizeze parte din produsele comandate cu ajutorul uneltelor de editare existente în site. De asemenea, vor putea încărca propriile elemente grafice pe care să le folosească la produsele comandate, elemente pe care de asemenea le vor putea, în măsura posibilităților tehnice, personaliza prin intermediul uneltelor existente în site. După personalizare, utilizatorul va apăsa butonul „Bun de tipar” (sau echivalentele lui, de ex. „Good for Print”, „Confirmare personalizare”, etc.). În site va exista un tool de previzualizare, însă acesta poate fi limitat în folosire de capacitățile tehnice ale echipamentelor folosite de utilizatori (rezoluție, capacități grafice, etc.) sau de platforma Upper. Upper își asumă obligația de a produce materialul editat de utilizator în considerarea limitărilor tehnice ale acestuia, utilizatorul fiind pe deplin răspunzător de forma, culoarea, dimensiunile și materialele alese. Întotdeauna va exista posibilitatea ca anumite caracteristici să nu asigure un rezultat optim (de exemplu alegerea unui format, a unei rezoluții, a unui material ar putea să afecteze calitatea produsului final).
Upper va putea asigura, contra cost și doar în anumite condiții, servicii de consultanță pentru asigurarea obținerii celui mai bun rezultat posibil. De asemenea, Upper va putea asigura, contra cost și doar în anumite condiții, servicii profesionale de editare și asistență print, precum FILE CHECK & FIX PRO. Acestea vor fi vizibile pe site, cu precizarea limitelor și a condițiilor financiare în care sunt prestate.
Pentru produsele personalizate comandate, executate și expediate nu există drept de retur. Utilizatorul va achita integral toate produsele personalizate comandate, câtă vreme comanda a fost plasată și executată în conformitate cu regulile și limitele arătate mai sus.
Formularele de comandă sunt destinate exclusiv plasării de comenzi și vor fi folosite de utilizatori exclusiv în aceste scopuri. Pentru orice alt fel de comunicări cu Upper, utilizatorii sunt rugaţi să folosească mijloacele de comunicare puse la dispoziţiei în acest sens, respectiv e-mail, telefon sau formular de suport.
Contributorii vor avea o secţiune dedicată, unde formularistica va diferi de cea folosită de ceilalți utilizatori, secţiune în care vor fi reglementate relaţiile speciale dintre aceştia și Upper.
Art.48 Comanda se va considera a fi finalizată după ce formularul de comandă este completat cu toate datele solicitate, reale si corecte. Comanda se finalizează efectiv de către utilizator prin apăsarea butonului de finalizare a comenzii. Prin apăsarea acestui buton utilizatorul acceptă și declară expres că a verificat toate datele aferente comenzii, că-și însuşeşte toate caracteristicile comenzii efectuate (inclusiv caracteristicile fişierelor grafice necesare personalizării, precum și poziţionarea personalizării pe produsul finit), că-și însuşeşte ordinele date executantului comenzii, termenele aproximative comunicate în site de executare și livrare a comenzii și obligaţiile de plată aferente. De asemenea, prin apăsarea butonului de finalizare a comenzii, utilizatorul confirmă expres, încă o dată, că este de acord în totalitate cu prezentele Termeni și Condiții.
Utilizatorul va avea posibilitatea de a parcurge toate etapele personalizării produselor dorite în interiorul site-ului, cu ajutorul editorului online ori a altor unelte puse la dispoziţia sa în site, de a verifica în cadrul editorului online macheta produsului comandat. După parcurgerea tuturor etapelor de personalizare, utilizatorul va avea posibilitatea examinării machetei produsului final. Astfel, utilizatorul va trebui să verifice toate caracteristicile respectivei machete și, în cazul în care este de acord cu acestea, să procedeze la validarea respectivei comenzi - echivalentul aprobării “bun de tipar”. Validarea comenzii înseamnă că utilizatorul a verificat cu atenţie detaliile și forma produselor comandate - parametri tehnici, machetă, încadrare etc., astfel cum sunt ele prezentate în editorul online și că este întru totul de acord cu acestea. De asemenea, utilizatorul își asumă faptul că între produsele finite și imaginea acelor produse aşa cum a fost ea vizionată pe ecranul necalibrat al computerului utilizatorului ar putea exista diferenţe de nuanţe, diferenţe datorate modului în care monitorul pe care s-a vizualizat produsul înainte de comandare este acordat cu paleta cromatică standard.
În cazul în care, din motive tehnice, examinarea și validarea machetei nu sunt posibile, fişierul astfel personalizat se va putea trimite prin e-mail, acest lucru echivalând cu acordarea vizei “Bun de Tipar”. Acordarea vizei “Bun de Tipar pentru fişierul/e ataşat/e” via email, înseamnă că utilizatorul a verificat cu atenţie detaliile și forma produselor comandate - parametri tehnici, machetă, încadrare etc., astfel cum sunt ele prezentate în email și că este întru totul de acord cu acestea. De asemenea, utilizatorul își asumă faptul că între produsele finite și imaginea acelor produse aşa cum a fost ea vizionată pe ecranul computerului utilizatorului ar putea exista diferenţe de nuanţe, diferenţe datorate modului în care monitorul necalibrat pe care s-a vizualizat produsul înainte de comandare este acordat cu paleta cromatică standard.
Utilizatorii vor putea folosi la personalizarea produselor și elemente grafice proprii, caz în care își asumă în mod integral responsabilitatea atât pentru conținutul respectivelor elemente grafice, pentru drepturile de proprietate intelectuală aferente acestora, dar și pentru caracteristicile tehnice ale respectivelor elemente grafice - art. 51, 52 și 53 ale prezentelor Termeni și Condiții sunt aplicabile integral în astfel de cazuri. În cazul în care utilizatorii încarcă propriile elemente grafice pentru a le folosi la personalizarea produselor comandate, plasarea comenzii echivalează cu acordarea vizei de “Bun de Tipar”
În situaţiile în care formatul selectat (dimensiunile finale ale produsului comandat) nu corespunde cu formatul fişierului încărcat de utilizator, Upper are obligația ajustării fişierului prin decupare și/sau deformare, astfel încat fişierul astfel ajustat să se încadreze în formatul selectat. Pentru o încadrare perfectă Upper poate sugera Utilizatorului schimbarea formatului. Serviciul de ajustare a fişierului grafic se va achita separat, suplimentar față de costul produsului. Pentru mai multe detalii și tarife vizitati capitolul “Servicii Grafice” , capitol ale cărui prevederi fac parte integrantă din prezentul contact.
Viza “Bun de Tipar“ se referă exclusiv la text, aşezarea în pagină sau alte elemente de conținut și nicidecum la culori aşa cum sunt acestea percepute ori vizualizate pe monitorul fiecărui utilizator în parte. Părţile convin în mod expres că în toate cazurile culorile sunt alterate de fiecare monitor într-o mai mică sau mai mare măsură, astfel încât modul în care sunt redate culorile ar putea diferi de la un monitor la altul. Referitor la acest aspect, relevant este și faptul că, din punct de vedere tehnic orice monitor redă imaginile în cod de culoare RGB iar printul se realizează de catre orice printer în cod de culoare CMYK. Părţile admit în mod expres și explicit posibilitatea apariţiei unor diferenţe considerabile între culorile produsului comandat ori machetei asupra căreia se acordă “Bun de Tipar”, aşa cum sunt ele percepute pe monitor, la plasarea comenzii, respectiv la închiderea dosarului și culorile produsului final, astfel cum sunt ele executate în codul de culoare CMYK și percepute de ochiul uman.
În situația în care utilizatorul nu doreşte să apeleze la serviciile grafice, Upper are obligația ca produsul final să fie executat conform caracteristicilor fişierului încărcat de către utilizator, fără să intervină în nicio formă asupra acestuia. Upper nu are obligația evaluării fiecărui fişier în parte, această responsabilitate revenind integral Utilizatorului, care poate însă apela la serviciile grafice de verificare, ajustare, optimizare, etc, oferite contra cost în secţiunea special creată a site-ului.
În situația în care s-a apelat la unul sau mai multe servicii grafice dintre cele oferite în site, Upper va răspunde în limita operaţiilor grafice efectiv realizate în funcție de serviciile solicitate și achitate de Utilizator, și executate asupra fişierului grafic încărcat de utilizator, părţile recunoscând și acceptând expres faptul că orice operaţiune grafică poate îmbunătăţii o imagine într-o marjă de maxim 10% (operaţiunile de procesare pot îmbunătăţi o imagine, dar nu o pot transforma în altceva).
Pentru acele comenzi de produse personalizate care presupun acordarea via email a vizei „Bun de Tipar pentru fişierul/fişierele ataşat/ataşate” utilizatorul se angajează să dea această viză („Bun de Tipar”) ori să răspundă solicitând modificări sau retuşuri în termen de cel mult 24 de ore de la primirea fişierelor pentru care se solicită acordarea vizei respective. Dacă termenul de 24 de ore se încheie într-o zi nelucrătoare, el va fi prelungit până la sfârşitul primei zile lucrătoare. În cazul în care utilizatorul nu răspunde în niciun fel în acest termen, Upper își rezervă dreptul de a nu procesa respectiva comandă, prezumând că utilizatorul în chestiune s-a răzgândit în privinţa comenzii și nu mai este interesat de produsele comandate. Utilizatorul va trebui să achite în această situaţie, contravaloarea serviciilor grafice deja prestate.
Comenzile pentru care se optează ca metoda de plată „transfer bancar” vor fi onorate după ce utilizatorul va face dovada întocmirii și transmiterii către bancă a Ordinului de Plată a facturii proforma emisă de către Upper, dar numai după ce sumele aferente facturii proforma emise de către Upper pot fi evidenţiate în contul acesteia. Între momentul plasării efective a comenzii și momentul în care comanda începe a fi procesată (după dovada efectuării plăţii) stocurile pentru produsele comandate pot suferi modificări, existând posibilitatea epuizării lor. Într-o astfel de situaţie Upper va putea propune utilizatorului înlocuirea produselor cu altele, similare sau apropiate. Propunerile se vor face prin e-mail. Acceptul pentru modificarea comenzii se va face în mod expres, de către utilizator, prin e-mail. Utilizatorul va avea dreptul și să renunţe la comandă în măsura în care produsele comandate nu mai sunt disponibile și nu este de acord cu propunerile de înlocuire. Dacă iniţial comanda a cuprins mai multe produse, aceasta va putea fi anulată doar parțial, pentru produsele care au devenit indisponibile, restul comenzii supunându-se regulilor generale de anulare a comenzii.
Toate acordurile (înţelegerile, ofertele acceptate, modificările acceptate și alte asemenea) încheiate între Upper și utilizatori ori clienţi neînregistraţi cu cont de utilizator după momentul intrării lor pe site vor deveni parte integrantă din termenii și condițiile ce guvernează relaţiile contractuale dintre aceste entități. Astfel, dacă ulterior plasării comenzii utilizatorul ori clientul modifică, la solicitarea și/sau cu acordul expres al Upper, total sau parțial, parametri comenzii plasate, aceste modificări solicitate și /sau agreate expres de către Upper vor deveni un veritabil „act adiţional” la „contractul” încheiat în momentul plasării comenzii, prin acest „act adiţional” părţile convenind de comun acord cu privire la schimbarea termenilor și condiţiilor specifice în care își derulează relaţiile contractuale (parametri comenzii). Această regulă urmează să se aplice tuturor aspectelor ce guvernează relaţiile contractuale dintre Upper și clienţii săi și nu doar modificării comenzilor deja plasate. Astfel, comunicările în formă scrisă (clasic sau electronic) referitoare la comenzile plasate prin care se convin adăugiri ori modificări ale condiţiilor specifice de derulare a relațiilor contractuale (modificări agreate expres de ambele părți) vor fi considerate că întregesc și, acolo unde este cazul, modifică „contractul” agreat de Upper pe de-o parte și de clienţi (înregistrați sau nu cu cont de utilizator) de cealaltă parte.
Comanda deja confirmată (status in lucru/productie) nu va mai putea fi anulată sau retrasă decât cu acordul expres și confirmat al administratorului site-ului. În cazul anulării comenzilor se stabilesc următoarele reguli și taxe:
- Pentru anularea comenzilor confirmate, utilizatorul va trebui să achite o taxă de anulare echivalentă cu 50% din valoarea comenzii plasate, dar nu mai puțin de 200 Euro+TVA. Dacă odată cu plasarea comenzii care se doreşte a fi anulată s-au mai solicitat și alte servicii (de exemplu servicii de asistenţă grafică), servicii care au fost prestate, utilizatorul va achita aceste servicii în totalitate.
- dacă acea comandă care se doreşte a fi anulată a intrat în lucru/producţie, a fost deja executată ori expediată nu mai este posibilă anularea ei, utilizatorul trebuind sa achite contravaloarea integrala a comenzii. Produsele personalizate nu vor putea fi returnate, fiind obligatorie achitarea lor integrală. Pentru produsele expediate se vor aplica regulile referitoare la recepţia produselor, politica de returnare a produselor, etc. Refuzul nejustificat al primirii coletului nu va exonera utilizatorul de la obligația plăţii produselor și a transportului acestora, dacă este cazul, precum și a eventualelor servicii grafice și/sau de consultanţă de specialitate prestate. Utilizatorul care refuză nejustificat primirea coletului va suporta pe lângă preţul integral al produselor, cheltuielile de transport și eventualele servicii de consultanţă de specialitate și cheltuielile ocazionate cu returnarea produselor, eventuala lor retrimitere, depozitarea lor, dar și cele ocazionate cu casarea respectivelor produse. Regulile și prevederile referitoare la penalităţile de întârziere se vor aplica pentru toate sumele restante, indiferent de natura lor, începând cu ziua următoare scadenţei și până la plata efectivă și totală. Penalităţile de întârziere vor fi în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere și se vor calcula la valoarea soldului restant și neplătit de la data scadentă și până la achitarea integrală a sumelor datorate. Penalităţile de întârziere nu vor fi limitate la valoarea soldului la care se aplică. Prevederile art. 50 se aplică în mod corespunzător.
Utilizatorii care doresc să anuleze comanda vor putea verifica stadiul acesteia telefonic sau pe site, pentru a se informa cu privire la stadiul respectivei comenzi și implicit la regulile de anulare aplicabile. Pentru asigurarea siguranţei derulării relațiilor contractuale, a identității părţilor contractante, etc. anularea comenzilor se va putea face doar în formă scrisă, prin e-mail la adresa suport@Upper.ro. Nu vor fi luate în considerare anulările făcute în alte condiții (telefonic, verbal, etc).
Acelor Utilizatori care vor avea un comportament abuziv în ceea ce priveşte relaţiile contractuale și modul de derulare a acestora (plasarea de comenzi și anularea lor cu rea credinţă, refuzul cu rea credinţă de ridicare a comenzilor, incidente repetate de plată, comportament agresiv ori neprincipial cu personalul și colaboratorii Upper, folosirea unui limbaj jignitor, iniţierea, susţinerea sau ralierea la acţiuni sau campanii denigratoare, etc.) Upper le va putea refuza plasarea de noi comenzi sau orice alte modalităţi de colaborare.
Utilizatorii „consumatori”, astfel cum sunt ei definiţi de OUG 34/2014 vor avea drept de retragere din contractul ce ia naştere în momentul plasării comenzii în condițiile prevăzute în OUG 34/2014, respectiv în conformitate cu prevederile art. 56 din prezentul contract. Persoanele juridice nu sunt catalogate ca și consumatori, și drept urmare aceste prevederi nu vor se vor aplica persoanelor juridice.
După finalizare comanda va primi un cod de identificare (ID-Comandă). Utilizatorul va putea să verifice în orice moment stadiul comenzii sale cu ajutorul instrumentelor pe care acesta le are la dispoziţie în site.
Comenzi modificate ori plasate verbal, telefonic ori prin orice alt mijloc decât prin completarea formularelor online
a) În cazurile în care comenzile plasate sunt ulterior modificate de către UPPER, la solicitarea utilizatorilor prin apelarea liniilor de suport ori in intermediul unor emailuri trimise ulterior plasării inițiale a comenzii, modificările comenzii respective vor fi trimise utilizatorului prin e-mail, împreună cu factura aferentă diferențelor față de comanda inițială, inclusiv serviciilor solicitate ulterior, serviciilor necesare pentru modificarea comenzii ori serviciilor suplimentare necesare pentru executarea comenzii. Utilizatorul va putea confirma modificările făcute comenzii prin un e-mail de confirmare. În același timp, modificarea comenzii se va considera confirmată prin orice manifestare a utilizatorului făcută în acest sens, din care să rezulte fără echivoc că acesta cunoștea întinderea și parametrii respectivei comenzi, precum și faptul că este plasată de el. (solicitări ulterioare de modificare, comunicări în care se face referire la respectiva comandă, etc inclusiv prin plata facturii aferente comenzii modificate.
b) În cazurile excepționale în care utilizatorul nu are temporar posibilitatea ori capacitatea să plaseze comanda prin intermediul uneltelor dedicate din site și poate transmite într-o altă modalitate reprezentanților UPPER toate informațiile necesare pentru plasarea unei comenzi valide (prin intermediul suportului telefonic ori verbal), după validarea comenzii de către UPPER i se va trimite utilizatorului prin e-mail o solicitare de confirmare, însoțită de factura aferentă respectivei comenzi. Plata facturii respectivei comenzi va echivala cu confirmarea expresă și integrală a comenzii în conformitate cu parametri specificați în factură, respectiv în e-mail-ul de confirmare. De asemenea, vor echivala cu o confirmare expresă și integrală a comenzii orice fel de manifestare din care rezultă fără echivoc că utilizatorul cunoaște întinderea și parametrii respectivei comenzi, precum și faptul că este plasată de el. (solicitări ulterioare de modificare, comunicări în care se face referire la respectiva comandă, etc.
c) Prin acceptarea prezentelor termeni si conditii sau prin plata facturilor aferente comenzilor, utilizatorul isi exprima in mod expres accordul privind modificarea sau lansarea de comenzi noi de catre UPPER din contul de client existent sau creat de catre UPPER (se vor transmite datele de acces, utilizatorul putand schimba oricand credentialele). Aceste modificari vor putea viza atat ajustari tehnice (ca exemplu in caz de incompatibilitati sau omisiuni de selectare a optiunilor necesare sau utile realizarii produselor dorite) cat si ai celorlalti parametii, precum tiraj, termen de livrare si pret. Atat in cazul modificarii sau lansarii de comenzii noi, se prezuma acceptarea acestora prin orice manifestare a utilizatorului făcută în acest sens, din care să rezulte fără echivoc că acesta cunoștea întinderea și parametrii respectivei comenzi, precum și faptul că este plasată de el. (solicitări ulterioare de modificare, comunicări în care se face referire la respectiva comandă, etc inclusiv prin plata facturii aferente comenzii modificate.
Art. 49 Stocurile de produse Upper actualizează situația stocurilor cu o periodicitate de minim 72 de ore. De asemenea, nu este posibilă în momentul de față o evidenţă detaliată a stocurilor de produse în funcție de gramajul cartonului ori a altor caracteristici speciale, etc. Mai mult, în sistemul Upper, dar și în cele ale furnizorilor săi se pot strecura erori, inexactităţi, etc. în ceea ce priveşte situația detaliată a produselor și materiilor prime disponibile pentru onorarea comenzilor. În aceste condiții este posibil ca situația stocurilor, astfel cum este ea prezentată în dreptul fiecărui produs să fie inexactă, ceea ce poate duce fie la imposibilitatea prelucrării și onorării comenzii din cauza lipsei produselor comandate din stoc, fie la prelungirea semnificativă a termenelor de livrare, ca efect al întârzierilor cauzate de procedurile de reîntregire a stocurilor. Se poate ajunge astfel în situația ca un produs, chiar dacă este prezentat in site ca fiind „disponibil în stoc”, în funcție și de tipul/culoarea sau alte caracteristici distincte/numărul de obiecte ce va face obiectul comenzii stocul pentru respectivul produs se poate dovedi insuficient pentru onorarea integrală a comenzii. Dacă va fi cazul, după plasarea comenzii de către utilizator, în termen de 48 de ore lucrătoare de la plasarea respectivei comenzi Upper va înştiinţa utilizatorul cu privire la insuficienţa stocurilor pentru anumite produse, precum și la eventualele variante alternative propuse. Utilizatorul va putea accepta expres modificarea comenzii, prin e-mail. Toate termenele stabilite pentru executarea și livrarea comenzii vor începe să curgă de la primirea email-ului prin care se modifică expres comanda iniţială. Toate acordurile via email suport@Upper.ro (în accepţiunea pe care art. 48 o conferă acestor „acorduri”) dintre Upper și utilizatori ori clienţi neînregistraţi cu cont de utilizator vor deveni parte integrantă din termenii și condițiile ce guvernează relaţiile contractuale. Astfel, dacă ulterior plasării comenzii utilizatorul ori clientul modifică, la solicitarea și/sau cu acordul expres al Upper, total sau parțial, parametri comenzii plasate, aceste modificări solicitate și/sau agreate expres de către Upper vor deveni un veritabil „act adiţional” la „contractul” încheiat în momentul plasării comenzii, prin acest „act adiţional” părţile convenind de comun acord cu privire la schimbarea termenilor și condiţiilor specifice în care își derulează relaţiile contractuale (parametri comenzii)
Art.50 În cazul în care nu doreşte modificarea comenzii iniţiale, respectiv înlocuirea produselor indisponibile cu cele propuse de Upper, Utilizatorul va putea opta pentru anularea parţială a comenzii pentru respectivele produse inexistente in stoc. Comanda se va putea anula doar în parte, respectiv doar în ceea ce priveşte produsele pentru care comanda nu poate fi onorată din cauza lipsei stocurilor. Dacă au fost comandate mai multe feluri de produse, pentru produsele care pot fi livrate anularea comenzii nu va fi posibila decât în modurile și condițiile stipulate în prezentele Termeni și condiții, la articolul anterior.
Art. 51 În cazul în care utilizatorul încarcă el însuşi pe site grafica (în tot sau în parte) pentru produsele solicitate sau doar anumite elemente grafice din acestea, își asumă în totalitate responsabilitatea pentru calitatea acestor elemente, raportată la produsul finit. Acceptarea comenzii nu îl obligă în niciun fel pe administratorul site-ului la verificarea calitativă a graficii încărcate de utilizator, acceptarea confirmând doar primirea comenzii, lansarea ei și parametri comunicaţi de către utilizator. În toate cazurile în care utilizatorul alege să încarce elemente grafice destinate a fi folosite în produsele comandate, elementele grafice respective vor trebui să respecte întocmai cerinţele tehnice precizate în site sau la modulul de upload. Upper nu va interveni în niciun caz și sub niciun aspect asupra elementelor grafice încărcate de utilizator. Eventualele neconcordanţe, inadvertenţe, incompatibilităţi ori alte asemenea incidente datorate folosirii respectivelor elemente grafice, astfel cum au fost ele încărcate de utilizator, vor fi cu totul responsabilitatea utilizatorului, iar dacă produsele finale nu se vor ridica la standardele vizate de utilizator din cauza elementelor grafice încărcate de acesta, responsabilitatea îi va aparţine integral utilizatorului, care va fi ţinut să achite întreaga valoare a comenzii.
Art. 52 În cazul în care utilizatorul încarcă el însuşi pe site grafica pentru produsele solicitate, elementele grafice astfel încărcate vor trebui să respecte întru totul, în ceea ce priveşte conținutul lor, prevederile legale în vigoare, precum și normele generale de bună cuviinţă. Astfel, vor putea fi oprite de la încărcarea pe site orice elemente grafice cu caracter pornografic, obscen, defăimător, rasist, xenofob, extremist, etc, care promovează intoleranţa, orice fel de stare conflictuală ori instigă la ură, violenţă, segregare, etc., iar comenzile aferente vor putea să nu fie onorate. În situația în care imaginile ori elementele grafice încărcate de utilizator nu sunt evident neconforme cu prevederile legale ori cu normele generale de bună cuviinţă, însă se dovedeşte ulterior că acestea nu se conformează legii, utilizatorul își va asuma întreaga responsabilitate cu privire la acestea.
Art. 53 Utilizatorul care încarcă pe site elemente grafice în scopul folosirii acestora la produsele comandate garantează atât Upper, cât și orice altă terță entitate că deţine în totalitate drepturile de proprietate intelectuală aferente acestora, sau că are permisiunea expresă și integrală a persoanelor îndreptăţite pentru a folosi în felul respectiv elementele grafice în chestiune. Respectivul utilizator va fi singurul răspunzător pentru eventualele prejudicii materiale și de imagine pe care încărcarea pe site a elementelor grafice în chestiune le-ar putea cauza Upper sau oricăror altor entități terțe.
Este de asemenea posibil ca elementele grafice încărcate pe site de către utilizator să nu fie în totalitate compatibile cu produsul ori produsele pentru care se doreau a fi utilizate - diferenţe de ordin tehnic, etc. În astfel de cazuri Upper va executa comanda astfel cum a fost ea plasată, utilizatorul fiind singurul răspunzător pentru aspectul ori caracteristicile produsului finit. De asemenea, în situația în care utilizatorul are îndoieli cu privire la calitatea materialelor încărcate în raport cu ceilalți parametri tehnici ai produselor comandate - rezoluţie, dimensiuni, paletă coloristică, tip de material folosit la imprimare, etc. va putea solicita în mod expres prin intermediul facilităţilor puse la dispoziţie în site sau prin intermediul agentului de vânzări arondat, servicii de consultanţă și evaluare de specialitate (grafică, print, etc.), servicii ce vor fi prestate contra cost, în măsura în care aceste servicii vor fi disponibile în respectiva secţiune a site-ului, ori la momentul respectiv. Costurile generate de consultanţă vor fi suportate în totalitate de client și acceptate expres de acesta înainte de prestarea lor. Acceptarea ofertei de consultanţă include acceptul clientului atât cu privire la preţul consultanţei, cât și în ceea ce priveşte termenele în care această consultanţă va fi oferită.
Art. 54 După finalizare, produsele comandate vor fi livrate utilizatorului în modalitatea selectată. Produsele comandate vor putea fi livrate fie prin mijloacele proprii ale Upper, fie prin intermediul unor firme de curierat, poştă sau alți prestatori de servicii similare ori asimilate, companii agreate de Upper. Produsele vor putea fi ridicate și personal, de la depozitele proprii sau de la punctele de desfacere, în cazul în care o astfel de opţiune este disponibilă.
Upper va putea proceda la personalizarea ambalajelor, atât la cererea utilizatorilor obișnuiți, cât și la executarea și expedierea comenzilor pentru Utilizatorii Corporate ori pentru Revânzători (caz în care produsele vor fi expediate în numele și pe seama Revânzătorului). Orice operațiune de ambalare specială ori personalizată va fi oferită doar la cerere și contra cost suplimentar.
Riscul deteriorării produselor se va transmite către poştă sau firma de curierat odată cu predarea produselor comandate. În situația în care marfa va fi deteriorată de către transportator, utilizatorul va trebui să achite Upper contravaloarea comenzii, avand drept de regres împotriva transportatorului. Împreună cu produsele va fi comunicată utilizatorului și o copie a formularului de comandă, în care se regăsesc toate caracteristicile fizice ale produselor comandate, precum și detaliile privind termenele de execuţie și livrare. Recepţionarea și verificarea calitativă și cantitativă a produselor comandate se va face la livrare. Produsele comandate pot avea un grad de eroare de maxim 10%, eroare care se aplică atât la calitate, cât și la tiraj (în cazul în care se vor sesiza diferenţe cu privire la cantitate se vor achita numai numărul de bucăţi efectiv predate). Părţile își asumă această marjă de eroare și vor ţine seama de această marjă la recepţionarea și verificarea cantitativă și calitativă a produselor comandate. Prin semnarea de primire pe factură sau pe formularele de transport utilizatorul recunoaşte expres că produsele primite corespund în totalitate și din toate punctele de vedere comenzii efectuate. În cazul în care există obiecţiuni, acestea se vor consemna într-un proces verbal întocmit cu ocazia livrării produselor. Orice reclamaţie ulterioară va fi considerată nulă.
Produsele conforme vor fi recepţionate obligatoriu de către Utilizator. În cazul în care există produse neconforme, se va menţiona acest lucru în cuprinsul procesului verbal întocmit cu ocazia livrării produselor. Contravaloarea produselor neconforme se va returna utilizatorului într-un termen rezonabil sau va opera o compensare, respectiv o reducere a sumei finale de plată.
În cazul în care utilizatorul refuză nejustificat să recepţioneze produsele comandate, va fi obligat să suporte integral toate cheltuielile ocazionate cu livrarea (transport, retur, etc.) pe lângă contravaloarea integrală a produselor comandate, dar și cheltuielile ocazionate cu depozitarea, casarea, retrimiterea respectivelor produse.
Art. 55
Termenele de producție
Upper va încerca să ofere pentru majoritatea produselor termene preferențiale de execuție. Astfel vor exista un termen Standard, un termen Expres și eventual un termen Overnight. Termenele vor fi diferite în funcție de produse și vor asigura o rapiditate diferită de execuție (Expres mai rapid decât Standard, Overnight mai rapid decât Expres). Fiecare gen de termen va putea avea și limitări de tiraj (un număr maxim de produse care pot fi livrate în termenul respectiv)
Termenele de producție și/sau livrare sunt estimative, orientative. Aceste termene vor putea varia cu până la 5 (cinci) zile lucrătoare, (în cazul termenelor Standard), respectiv cu 30% (în cazul termenelor Expres și Overnight) în funcție de situația concretă astfel cum se prezintă aceasta la momentul lansării comenzii. Aceste posibile decalaje caracteristice productiei la comandă, sunt de obicei cauzate de procesele de aprovizionare, fluxurilor de producție sau personal. În cazul depășirii termenelor asumate cu mai mult de 50%, se va încadra automat comanda la termenul mai lung imediat următor, restituindu-i-se Utilizatorului diferența de preț în termen de maxim 15 zile. Spre exemplu, dacă o comandă a fost făcută cu termen Overnight, opțiune achitată de client, însă termenul a fost depășit cu mai mult de 50%, comanda va fi considerată ca fiind plasată cu termen Expres, fiind restituită utilizatorului diferența de preț dintre opțiunea Overnight și Expres.
Termenele vor fi calculate pe zile lucrătoare, iar începutul și sfârșitul lor va depinde de momentul plasării comenzii, respectiv de momentul predării produselor către transportator/firma de curierat.
Astfel, comenzile plasate după ora 12.00 (ora României) vor fi considerate plasate a doua zi. Termenul de livrare va începe să curgă de a doua zi, ca și când comanda ar fi fost plasată a doua zi, înainte de ora 12. Termenul se consideră a fi finalizat în momentul predării produselor către transportator/curier. Este important de menționat că este vorba despre termene de execuție, și nu despre termene de livrare. Utilizatorul acceptă, la plasarea comenzii, că termenul de execuție începe să curgă din ziua finalizării comenzii (dacă comanda a fost finalizată până în ora 12.00), sau de a doua zi (dacă comanda a fost plasată după ora 12.00) și că termenul se consideră finalizat la momentul predării produselor către transportator/curier. Comanda se consideră finalizată în momentul efectuării ultimei modificări (dacă se fac modificări ale comenzii), respectiv în momentul alimentării contului Upper cu contravaloarea produselor comandate (în cazul comenzilor condiționate de plata în avans).
Comenzile vor putea fi onorate și transmise și mai devreme decât termenele stipulate în site și agreate la plasarea comenzii. În aceste situaţii utilizatorii vor fi înştiinţaţi în prealabil de executarea în avans a comenzii printr-un e-mail sau într-o altă modalitate agreată la plasarea comenzii. Prin e-mail-ul de confirmare a comenzii (mesajul prin care se confirmă acceptarea comenzii. A nu se confunda cu e-mail-ul automat de confirmare a înregistrării comenzii) Upper va comunica un termen estimativ de producție și livrare raportat la situația concretă aferentă produselor sau serviciilor comandate. Toate termenele exprimate în zile se referă la zile lucrătoare.
Toate termenele curg de la momentul în care comanda este finalizată integral și poate intra în procesare. În cazul în care clientul schimbă caracteristicile comenzii, termenele vor curge de la momentul în care comanda astfel actualizată va putea fi considerată finalizată. Dacă din orice motiv Upper nu poate trece la executarea comenzii și propune clientului unele modificări ale acesteia pentru a se putea trece cât mai rapid la executarea comenzii (înlocuirea unor materiale care nu se mai află pe stoc cu altele, schimbarea unor culori, etc.) termenele vor începe să curgă din momentul în care clientul va comunica acceptul său cu privire la toate propunerile înaintate.
Momentul de la care încep să curgă termenele de execuţie, respectiv momentul în care toate informațiile necesare procesării comenzii au fost comunicate în formă definitivă de către client, toate detaliile legate de comandă au fost definitivate și acceptate de Upper va fi numit „finalizarea dosarului”. Dosarul se va considera „finalizat” după primirea „bunului de tipar”, dacă este cazul, după evidenţierea efectuării plăţii, dacă este cazul, etc.
Toate termenele contractuale la care se face referire în prezentele Termeni și Condiții, termene referitoare la execuţia comenzii, etc. vor începe să curgă exclusiv din momentul finalizării integrale a dosarului de comandă.
Upper își rezervă dreptul de a prelungi termenele de execuţie și livrare comunicate iniţial utilizatorilor în cazul în care vor apărea situații speciale, întârzieri în procesul de aprovizionare, procesare și/sau execuţie a produselor comandate, ca urmare a unor defecţiuni tehnice, a livrării cu întârziere a materiilor prime și materialelor necesare de către furnizorii Upper, etc. În cazul apariţiei unor asemenea incidente, utilizatorul va fi înştiinţat prin e-mail. Prin același e-mail statusul comenzii respective va fi modificat în „Comandă Suspendată” și va fi comunicat un nou termen estimativ de rezolvare a dificultăților întâmpinate. Clienții vor avea posibilitatea de a anula comanda respectivă (exclusiv pentru produsele ce nu pot fi executate ori livrate) printr-un e-mail de răspuns (replay) la cel expediat de Upper. În astfel de cazuri Upper nu va putea fi obligată la plata niciunei despăgubiri, clientul asumându-şi încă de la lansarea comenzii eventualitatea apariţiei unor întârzieri cauzate de fapte sau împrejurări ce nu se află sub controlul direct și total al Upper. În cazul anulării comenzii ca urmare a neacceptării decalării termenelor de livrare, avansul plătit va fi restituit proporțional cu valoarea produselor pentru care comanda a fost anulată, în termen de 15 zile de la data anulării comenzii și de la indicarea expresă a modalităţii de restituire dorite. Pentru sumele respective plătite cu titlu de avans Upper nu va putea fi obligată în nicio situație la plata de dobânzi ori penalităţi.
În măsura în care, după expedierea e-mail-ului prin care își încunoștiințează clienții de apariția situațiilor speciale și/sau de apariția unor întârzieri mai mari de 5 zile lucrătoare în executarea comenzilor, clienții nu își vor anula comenzile respective (exclusiv în limita produselor care nu pot fi livrate ori executate în termen) într-un termen rezonabil – de maxim 48 de ore de la primirea mail-ului inițial, se va considera că acești clienți au acceptat noile condiții referitoare la termenul estimat de livrare ori execuție, și comanda va fi procesată și executată ca atare.
Depăşirea termenelor asumate de către Upper nu îl va îndreptăţi pe utilizator să refuze produsele comandate. Produsele vor trebui acceptate (în limitele conformităţii lor) și plătite integral.
Upper nu va face livrări în afara teritoriului Uniunii Europene. Comenzile pot fi plasate de utilizatori înregistrați oriunde în lume, însă comenzile vor fi onorate exclusiv pe teritoriul Uniunii Europene. Livrările în exteriorul României sunt disponibile pentru anumite produse (existând posibilitatea alegerii locului de livrare dintr-o listă). Pentru produsele unde nu există opțiunea de livrare în afara României Utilizatorul poate întreba Upper prin e-mail anterior plasării comenzii dacă există posibilitatea livrării respectivelor produse în Uniunea Europeană și care este prețul aferent unei astfel de livrări.
În mod excepțional și pentru comenzi mai mari se vor putea face livrări și în afara Uniunii Europene, dar numai după o confirmare prealabilă și în scris din partea Upper. Suplimentar față de prețurile online se vor adăuga costuri suplimentare pentru transport, taxe vamale și alte costuri implicate de procesarea specială a comenzii.
Art. 56 Politica de returnare a produselor comandate.
În primul rând trebuie subliniat faptul că în conformitate cu prevederile legale produsele personalizate și produsele executate după indicaţiile sau specificaţiile utilizatorului nu se returnează. Cărţile de vizită și invitaţiile de sunt prin definiţie produse personalizate, astfel că returnarea unor astfel de produse ca urmare a exercitării dreptului de retragere a consumatorului este imposibilă.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, „Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spațiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) și la art. 14”.
Nu pot face obiectul dreptului de retragere contractele ori comenzile ce au ca obiect produsele personalitate și nici produsele ce se pot deteriora sau expira rapid (în cazul agendelor și calendarelor acestea se consideră a expira după trecerea primei zile a acestora). Conform prevederile legale drept de retragere au exclusiv consumatorii persoane fizice și asimilaţi, practic persoanele juridice cu scop comercial nefiind în aria stabilită de lege pentru titularii dreptului de retragere.
Astfel, utilizatorii care se pot defini ca și consumatori conform legii în sensul art. 2 pct. 1 din OUG 34/2014 (respectiv persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociaţii aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare) pot denunţa unilateral contractul cu Upper, respectiv pot returna produsele comandate și livrate în termen de maxim 14 zile calendaristice de la momentul recepţionării lor.
Produsele returnate vor fi primite și contravaloarea lor va fi restituită utilizatorului dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- utilizatorul care returnează produsele poate fi catalogat ca și consumator în sensul art. 2 pct. 1 din OUG 34/2014, respectiv este persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociaţii aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
- produsele returnate nu sunt personalizate sau nu au fost executate în conformitate cu specificaţiile utilizatorului, Conform art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, „Sunt exceptate de la dreptul de retragere prevăzut la art. 9-15.... c) furnizarea de produse confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar”.
- produsele sunt returnate nefolosite, nedeteriorate,
- produsele sunt returnate în termenul legal de maxim 14 zile calendaristice de la comunicarea deciziei de retragere a consumatorului către Upper, pe cheltuiala utilizatorului, la sediul Upper din Bucureşti, str. Stan Tabără nr.28-32, Sector 5, Bucureşti. Coletele expediate cu plata ramburs nu vor fi primite. Coletele expediate la alte adrese, ca și cele care ar trebuii ridicate de la sediul ori punctele de lucru ale transportatorilor nu vor fi luate în considerare. Astfel Upper nu este obligată să ridice de la sediul transportatorilor coletele, fiind luate în considerare numai coletele care ajung la adresa indicată pe cheltuiala exclusivă a clientului.
Denunţarea unilaterală a contractului de către utilizator - consumator persoana fizică in sensul anularii comenzii, va trebui de asemenea notificată prin e-mail la adresa sesizari@Upper sau prin intermediul facilităţilor existente in contul de utilizator, în interiorul termenului de 14 zile calendaristice prevăzut de lege și calculat de la momentul livrării produselor.
Contravaloarea produselor comandate și returnate, în condițiile stipulate mai sus, va fi returnată utilizatorului în termen de maxim 14 zile calendaristice de la data denunţării unilaterale a contractului de către utilizator. Returnarea sumelor plătite de consumator nu se va face în niciun caz mai devreme de momentul în care produsele comandate au fost recepţionate de Upper, sau de momentul primirii dovezii că produsele returnate au fost trimise către Upper.
Pentru acei utilizatori care nu pot fi catalogaţi ca și consumatori conform prevederilor legale indicate mai sus, precum și pentru cazurile în care este vorba de produse personalizate ori de produse executate în conformitate cu specificaţiile utilizatorului, Upper oferă utilizatorilor posibilitatea de a returna acele produse care sunt neconforme calitativ sau cantitativ - cu respectarea marjei de eroare prevăzută la art. 54.
În cazul în care este vorba despre o cantitate de produse mai mică decât cea comandată, utilizatorul va plăti doar cantitatea recepţionată și va putea lansa o noua comandă pentru diferenţă, dar în limita stocului disponibil.
În cazul returnării pentru neconformităţi ale produselor, acestea vor putea fi returnate în vederea înlocuirii, completării ori remedierii defectelor acestora, cu respectarea regulilor de mai jos:
- produsele considerate neconforme vor putea fi returnate în vederea înlocuirii, completării ori remedierii în termen de maxim 48 de ore de la livrarea lor către utilizator;
- produsele considerate neconforme vor fi returnate fără a fi folosite ori deteriorate, prin curier către Upper, la adresa Str. Stan Tabără nr.28-32, Etaj 2, Sector 5, Bucureşti. Produsele vor fi însoțite de un înscris justificator unde vor fi enumerate motivele returnării;
- costurile ocazionate de returul produselor va fi suportat în mod exclusiv de către utilizator. Riscurile aferente transportului retur vor fi suportate de asemenea de utilizator.
- Upper va fi informată în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin fax sau prin e-mail, ori prin intermediul contului de utilizator ori a celorlalte mijloace puse la dispoziţia utilizatorului în site cu privire la decizia utilizatorului de a returna produsele livrate, ca și cu privire la motivele respectivului retur.
- Upper va proceda la analizarea motivelor returului, precum și la verificarea produselor comandate, livrate și returnate și va proceda în mod gratuit la remedierea defecţiunilor, înlocuirea produselor neconforme sau completarea lor doar în cazul în care produsele comandate, față de comanda iniţială, prezintă defecţiuni, lipsuri sau neconformităţi, dacă produsele primite sunt altele decât cele comandate sau dacă produsele primite nu corespund condiţiilor comenzii și „Bun-ului de Tipar”.
Nu vor fi acceptate reclamaţiile și nu vor fi înlocuite produsele și nici remediate defecţiunile dacă:
- produsele livrate sunt executate conform specificaţiilor utilizatorului,
- produsele livrate conţin erori de redactare, gramaticale ori de ortografie ori alte astfel de greşeli făcute de utilizator în materialele transmise Upper în vederea executării comenzii,
- erorile ori neconformităţile se datorează calităţii inferioare sau rezoluţiei slabe a imaginilor încărcate pe site de utilizator în vederea executării comenzii,
- erorile sau neconformităţile se datorează greşelilor de design făcute la momentul realizării lucrării grafice care a stat la baza comenzii ori nerespectării de către utilizator a recomandărilor și /sau specificaţiilor tehnice existente în site,
- erorile sau neconformităţile se datorează greşelilor făcute în plasarea comenzii de către utilizator (de exemplu alegerea greşită a cantităţii sau a tipului de produs, erori în acordarea bunului de tipar, etc. ),
- produsele sunt deteriorate sau folosite de către utilizator după recepţionarea/livrarea lor de către Upper.
Upper se obligă să răspundă la toate notificările ori înştiinţările privitoare la retururi în maxim cinci zile lucrătoare de la primirea lor, respectiv a retururilor. În răspunsul la înştiinţare utilizatorul va fi informat la modalitatea de soluţionare a cererii sale de înlocuire, completare, remediere a produselor neconforme sau de restituire a sumelor avansate cu titlu de plată.
În măsura în care neconformităţile cantitative sau calitative ale produselor se datorează Upper, acestea vor fi remediate pe cheltuiala exclusivă a Upper în maxim cinci zile lucrătoare de la data înştiinţării, respectiv primirii produselor returnate. Produsele remediate vor fi livrate din nou utilizatorului, pe cheltuiala Upper. Remedierile se vor face în măsura stocului disponibil, altfel se va returna contravaloarea produselor neconforme.
Upper își rezervă dreptul de a nu remedia, înlocui, completa, etc. produsele care sunt neconforme din motive imputabile Upper, cu obligația aferentă de a restitui utilizatorului, în maxim 30 de zile de la retur, valoarea acestor produse, pe bază de factură storno. În astfel de situaţii utilizatorii vor fi informaţi despre alegerea acestei variante de către Upper în maxim cinci zile lucrătoare de la primirea înştiinţării, respectiv a produselor comandate.
Produsele returnate vor avea următorul regim:
- produsele returnate ca urmare a denunţării unilaterale a contractului de către utilizatorul consumator în maxim 14 zile calendaristice de la momentul primirii produselor, ca și produsele ale căror neconformităţi se datorează culpei Upper și care prezintă defecţiuni ce nu pot fi remediate vor fi trimise spre reciclare în termen de 10 zile calendaristice de la recepţia returului,
- Produsele returnate pentru care se constată că defecţiunile sau neconformităţile nu se datorează culpei Upper vor fi ţinute la dispoziţia utilizatorului în mod gratuit, timp de 10 zile lucrătoare, perioadă în care utilizatorul sau de către un reprezentant al său. Termenul de 10 zile va începe să curgă de la înştiinţarea utilizatorului cu privire la decizia Upper în privinţa produselor returnate de către acesta. După expirarea acestui termen produsele vor fi trimise spre reciclare. În acest caz obligația de plată a respectivelor produse va subzista, incumbându-i în totalitate utilizatorului.
Utilizatorul va fi ţinut să achite integral contravaloarea produselor returnate după termenele prevăzute în acest sens, ca și a produselor returnate fără motive întemeiate.
Art. 57 Produsele prezentate pe site vor fi însoțite de preţuri exacte cu TVA inclus, stabilite default în monedă europeană (Euro) sau optional in lei. Cursul leu / euro care va fi luat în calcul la echivalarea preţurilor este specificat în site sau va fi comunicat și în factura emisă și comunicată, factură care va fi emisă în moneda naţională. În formularul de comandă se vor arăta produsele comandate, cu indicarea cantităţii din fiecare produs. Formularul de comandă va indica preţul fiecărui produs în parte, precum și totalul de plată. Prin apăsarea butonului “Confirmare/Finalizare Comanda” utilizatorul își va declara expres acordul cu privire la preţurile menţionate în comandă, la cantităţile precizate din fiecare produs, precum și cu privire la preţul total aferent comenzii.
În conformitate cu prevederile art. 319 pct. 29 din Legea 227/2015 (Codul Fiscal) „Semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura”, astfel că facturile emise de Upper vor putea fi lipsite de unul sau de amândouă aceste elemente.
Art.58 Pentru fiecare elemente grafic, template, în general pentru fiecare din “IMAGINILE” oferite pe site pentru a putea fi folosite în cadrul produselor comandate se va preciza în mod expres preţul licenţei de folosire a acestora și condițiile de folosire a respectivelor produse, cu menţionarea expresă a caracterului exclusiv ori non-exclusiv al licenţei pentru respectivul element grafic.
Art. 59 Plata pentru fiecare comandă în parte va fi efectuată printr-unul din mijloacele puse la dispoziţie în site: prin sistemul securizat MobilPay, prin transfer bancar în contul indicat la rubrica aferentă din site, sau ramburs la livrarea comenzii, doar în limita a 500 lei cu TVA inclusă si numai dacă la momentul lansării comenzii nu exista un sold al clientului respectiv, mai mare de 500 lei cu TVA inclusă
Art. 60 Plăţile efectuate prin MobilPay, transfer bancar ori alte modalităţi electronice similare se vor face odată cu plasarea comenzii, confirmarea încasării sumelor respective fiind necesară pentru procesarea comenzii plasate. În cazul în care comanda nu va fi însoțită de confirmarea transferării sumelor de bani aferente plăţii preţului comenzii, aceasta nu va fi procesată, fapt ce nu va trebui să fie comunicat utilizatorului, comanda considerându-se în aşteptare. Utilizatorul va trebui să refacă toţii paşii necesari efectuării unei plăţii valide, asigurându-se că toate condițiile specificate în formular sunt întrunite în totalitate.
În cazul plăţilor efectuate prin ordin de plată (OP avans), este necesar ca suma integrala aferenta comenzii sa fie intrată în contul indicat în site la rubrica aferentă. Comanda va fi procesată după confirmarea creditării conturilor Upper cu suma respectivă. Această confirmare poate dura și câteva zile, în funcție de posibilităţile tehnice și logistice ale Upper și ale băncilor partenere.
Art. 61 Plăţile ramburs se vor efectua în momentul livrării produselor. Pentru plăţile făcute prin ordin de plată se va putea solicita prezentarea la livrarea produselor dovada efectuării plăţii. În cazul în care această dovadă nu se va prezenta persoanei care livrează produsele, comanda nu va putea fi livrată. Costurile aferente returului comenzii (ca și toate celelalte costuri suplimentare ocazionate de returul comenzii) vor fi suportate integral de utilizator.
Şi pentru produse nepersonalizate aflate pe stoc plata se poate face ramburs în limita de 500 lei TVA inclusă, dar numai dacă la momentul lansării comenzii nu exista un sold al clientului respectiv mai mare de 500 lei (TVA inclusă). Modalitatea de plată la livrare nu va fi validă pentru conturile care au înregistrat întarzieri sau alte incidente de plată, indiferent de gravitatea acestora.
Art. 62 În cazul în care produsele nu vor putea fi livrate din cauze imputabile utilizatorului care le-a comandat (lipsă persoane la locul indicat pentru preluare, adresă ori date de contact greşite, alte asemenea situaţii, neprezentarea dovezilor de efectuare a plăţii ori neplata în numerar, etc.), toate costurile aferente comenzii, dar și cele ocazionate de returul acestor produse, precum și de depozitarea lor vor fi suportate în totalitate de către utilizator. În cazul în care produsele sunt returnate, utilizatorul va putea, în termen de 5 zile de la data la care produsele au fost livrate la adresa iniţială, să solicite retrimiterea produselor la adresa iniţială sau la o noua adresă printr-o solicitare via email la adresa suport@Upper.ro. Toate cheltuielile ocazionate de re-livrarea produselor vor fi suportate de către utilizator. După depăşirea respectivului termen produsele vor fi casate, întocmindu-se un proces verbal în care se vor menţiona motivele casări, descriindu-se întregul caz, cu menţionarea perioadei de depozitare și a costurilor aferente. În acest caz utilizatorul va fi obligat să plătească integral comanda, la care se vor adăuga costurile cu transportul (inclusiv returul), depozitarea și casarea produselor respective.
Toate sumele aferente cheltuielilor făcute de Upper cu returul, depozitarea, relivrarea, casarea, etc. a produselor neridicate de către utilizator vor cădea exclusiv în sarcina acestuia, pentru recuperarea lor urmând să fie folosite toate mijloacele puse la dispoziţie de legea română.
Art. 63 Pentru neplata la timp a sumelor datorate, debitorii vor datora penalităţi de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Penalităţile se vor calcula la valoarea obligaţiei de plată scadente și neonorate și vor fi datorate începând cu prima zi ulterioară scadenţei și până în ziua plăţii totale. Penalităţile vor putea depăşi debitul la care se aplică.
Art. 64 Utilizatorii vor putea beneficia de discounturi, reduceri și programe de fidelizare, precum și de bonusuri proporţionale cu numărul de comenzi plasate și cu valoarea acestora. Regulile privitoare la aplicarea de bonusuri, discounturi, cu privire la programele de fidelizare și la bonusurile acordate pentru parteneri, precum și la promoţiile aflate în desfăşurare la un moment dat se vor putea consulta în secţiunea dedicată a site-ului.
Punctele de fidelitate acumulate sau bonusurile oferite pentru un anume volum de produse comandate (sau pentru atingerea unor praguri valorice) vor trebui folosite în intervalul de timp specificat în secțiunea dedicată a site-ului.
În funcție de valoarea cumulată a comenzilor plasate într-un an calendaristic (comenzi finalizate și achitate), Utilizatorii pot beneficia de bonificații și reduceri la comenzile ulterioare plasate. Programele de reduceri și bonificații, condițiile de aplicabilitate, etc. vor fi anunțate la loc vizibil pentru toți utilizatorii.
Utilizatorii Corporate și Revânzâtorii vor putea avea prețuri și programe speciale de fidelizare/bonificație, aplicabile în mod exclusiv lor.
Ca și celelalte prevederi ale prezentelor Termeni și Condiții, și regulile privitoare la aplicare de programe de fidelizare, bonusuri și discounturi vor putea suferi modificări în timp, modificări care sunt aplicabile din momentul introducerii lor. Revizuirea politicilor de fidelizare și a programelor de bonificaţii va putea să afecteze și modalitățile de calculare sau evaluare a beneficiilor, bonusurilor sau punctajelor de fidelizare acumulate până în momentul respectiv de către clienţi/utilizatori.
Upper va putea de asemenea să renunţe la unele politici ori programe de fidelizare, bonusuri și discounturi. Orice astfel de modificare va fi vizibilă în secţiunea contului dedicată programelor de fidelizare.
Art. 65 Politica de preţuri va putea de asemenea să sufere schimbări. Comenzile plasate de utilizatori și acceptate de Upper nu sunt de natură a crea obligații cu privire la preţurile aferente unor comenzi viitoare similare.
Art. 66 Utilizatorii vor avea posibilitatea, atât la crearea contului, cât și ulterior, să opteze pentru neînscrierea în programele de fidelitate, care dau dreptul la obţinerea de beneficii sau discounturi, bonusuri și alte asemenea. De asemenea, utilizatorii care nu fac parte din asemenea programe, ca opţiune personală sau ca urmare a sancţionării lor vor putea să intre în aceste programe la cerere (și în cazul eliminărilor din program ca urmare a aplicării de sancțiuni, după expirarea perioadei pentru care s-a luat măsura eliminării din program), prin completarea și bifarea câmpurilor respectiv căsuțelor puse la dispoziţie în acest sens pe site.
Art. 67 În cazurile în care conturile utilizatorilor au fost suspendate ca urmare a inactivităţii lor, aceştia vor fi în mod automat eliminaţi din toate programele de fidelitate la care participau. Upper va putea să restaureze parțial sau total, în funcție de criterii subiective proprii și în funcție de valoarea și volumul comenzilor ulterioare, beneficiile și avantajele de care respectivul utilizator se bucura până atunci.
Art. 68 Prezentele Termeni și Condiții de utilizare sunt guvernate de legislația română. Orice conflict generat de interpretarea ori aplicarea acestor Termeni și Condiții va fi soluţionat pe cale amiabilă. În acest sens, persoanele interesate se vor adresa în scris Upper inclusiv via email la adresa legal@upper-printing.com , cu arătarea problemelor ce au generat conflictul. În cazul în care în termen de 30 de zile de la înregistrarea acestei cereri nu se va putea ajunge la o înţelegere de natură a mulţumi părţile, conflictul va fi dedus judecăţii la instanţele competente de la sediul Upper.
De asemenea, în conformitate cu prevederile aplicabile ale dreptului european, există, la nivel european o platformă de soluţionare online a litigiilor (SOL), un instrument dezvoltat de Comisia Europeană pentru facilitarea soluţionării pe cale extrajudiciară a litigiilor rezultate din tranzacţiile online. Mai multe informații pot fi găsite la acest link https://webgate.ec.europa.eu/odr/main/index.cfm?event=main.home.show&lng=RO
Art. 69 Utilizatorii care prin acţiunile ori inacţiunile lor culpabile vor cauza direct sau indirect prejudicii Upper, indiferent de natura și întinderea acestor prejudicii, vor putea fi ţinuţi să suporte integral contravaloarea acestor prejudicii, indiferent de valoarea comenzilor plasate, indiferent de vechimea ca și utilizator, indiferent de atitudinea pe care avut-o până atunci în relaţiile contractuale sau de colaborare dintre ei și Upper.
Art. 70 Oricare dintre părți poate solicita rezilierea prezentului contract, cu o notificare prealabilă de 30 de zile făcută celeilalte părți.
Astfel, utilizatorul care doreşte să înceteze relaţiile cu Upper va notifica acest lucru Upper prin intermediul formularelor speciale puse la dispoziţie în aceste sens pe site. Notificarea va îmbrăca forma unei solicitări de ştergere a contului de utilizator transmisă via email la adresa juridic@Upper.ro
Art. 71 Upper va putea oricând, și fără să fie necesară oferirea unei explicaţii sau notificări prealabile să desfiinţeze contul utilizatorului și / sau să blocheze accesul acestuia la anumite sau la toate serviciile oferite de site. Desființarea contului se va putea face:
- ca urmare a încălcării grave sau repetate de către utilizator a prevederilor prezentelor Termeni și Condiții sau a altor regulamente ori contracte aflate în strânsă legătură cu acestea.
- ca urmare a solicitării motivate și exprese făcute în acest sens de către orice instituţie a statului, cu atribuţii în acest sens
- ca urmare a unei perioade lungi de inactivitate
- angajarea utilizatorului în orice fel de activităţi frauduloase și/sau ilegale
- ca urmare a nerespectării vreunei obligații de plată sau de recepţionare marfa a utilizatorului față de Upper
- în orice alte situaţii în care Upper va considera această măsură ca fiind una rezonabilă.
Art. 72 De asemenea, relaţiile contractuale vor înceta în mod automat în cazul în care una dintre entitățile partenere va înceta să mai existe (deces pentru persoanele fizice, faliment, lichidare pentru persoanele juridice, desființare, alte forme de încetare a existenţei pentru alt gen de entități - persoane fizice autorizate, etc. )
Art. 73 Datele de identificare, precum și cele referitoare la istoricul comenzilor efectuate sau a “Imaginilor” încărcate pe site vor fi stocate în arhiva a Upper, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare. Orice obligații scadente și neonorate între părți la data încetării relațiilor contractuale nu vor fi afectate de această încetare, continuând să-și producă efectele. De asemenea, dacă ulterior încetării relațiilor contractuale se descoperă că prin faptele, acţiunile ori inacţiunile sale utilizatorul a provocat în mod culpabil un prejudiciu Upper sau unor terțe persoane, utilizatorul în chestiune va fi ţinut la repararea integrală a acestor prejudicii.
Art. 74 Prevederile prezentului capitol nu înlătură răspunderea părţii care în mod culpabil a cauzat încetarea relațiilor contractuale.
Art. 75 Răspunderea contractuală este înlăturată dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor mai sus menţionate a fost cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită aceasta de lege.
Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de maximum 5 (cinci) zile despre producerea evenimentului și să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecințelor acestuia.
În cazul în care situația de forţă majoră se prelungeşte mai mult de 3 (trei) luni, părţile au dreptul să își notifice încetarea de plin drept a prezentului contract, fără daune – interese
Art. 76 Lansarea unei comenzi pentru produse ce folosesc „Imagini” prezentate pe site presupune în mod automat și obţinerea unei licenţe pentru folosirea acelei imagini de la titularul drepturilor de proprietate intelectuală aferente acelei imagini. Excepţie fac „imaginile” încărcate pe site chiar de către utilizatorul care face comanda, în scopul executării produselor comandate de el, caz în care acesta își asumă în totalitate responsabilitatea cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală aferente imaginilor încărcate.
Fiecărei „imagini” îi va corespunde o licenţă, fie că este vorba de o licenţă gratuită („free”), fie că este vorba despre o licenţă contra cost.
Utilizatorul care va achiziţiona o licenţă pentru o „imagine” va putea folosi respectiva imagine doar pentru produsele comandate în site, pentru un singur produs, o singură comandă și într-un tiraj limitat. Pentru folosirea aceleiaşi imagini pentru alte produse se va achiziţiona o nouă licenţă de folosire.
Tirajele în care vor fi executate produsele pentru care se achiziţionează o licenţă de folosire a unei imagini sunt limitate la 10.000 exemplare pentru licenţele oferite contra cost și 5.000 exemplare pentru licenţele gratuite.
Utilizatorul care achiziţionează o licenţă aferentă unei imagini nu o va putea folosi decât pentru produsele comandate în interiorul site-ului www.upper-printing.com, în condițiile prezentelor Termeni și Condiții și în condițiile speciale menţionate la fiecare licenţă în parte, dacă acestea există. Condiţiile speciale vor avea prioritate. Orice altă folosire a imaginii respective este complet și cu desăvârșire interzisă, va fi considerată abuzivă și va fi tratată ca atare.
Licenţele de utilizare sunt aferente imaginilor astfel cum sunt ele prezentate pe site, respectiv aşa cum sunt ele încărcate de utilizatori. Orice adăugire executată de către utilizator sau la cererea expresă a acestuia se va face pe responsabilitatea exclusivă a utilizatorului care plasează comanda, și care își asumă în acest fel responsabilitatea că are permisiunea să folosească elementele grafice utilizate la adăugire, că respectă în totalitate drepturile de proprietate intelectuală și alte prevederi legale incidente.
Utilizatorul declară expres prin acceptarea prezentelor Termeni și Condiții, respectiv prin încărcarea imaginilor în site sau prin simpla plasare a unei comenzi că este singurul responsabil juridic pentru conținutul materialelor executate prin intermediul www.upper-printing.com și exonerează Upper de orice răspundere juridică privind macheta finală ori produsul final, cu referire atât la forma, cât și la conținutul acestora, precum și la orice alte aspecte și caracteristici ale acestora, luate ca întreg, dar și în parte.
Utilizatorul garantează în mod expres că are cunoştinţă de prevederile Legii nr.8/1996 - Legea privind drepturile de autor, cu modificările și completările ulterioare, dar și de reglementările în materie - întregul cadru legislativ ce reglementează materia drepturilor de autor și a drepturilor conexe, declarând și garantând că este singurul răspunzător pentru conținutul imaginilor încărcate și a produselor lansate în producţie online sau prin acordarea vizei Bun de Tipar care conțin aceste imagini. Totodată garantează în mod expres pe Upper, că deţine în mod legal toate drepturile de proprietate intelectuală și conexe sau că are permisiunea expresă și explicită a eventualelor terțe persoane care ar putea deţine drepturi asupra imaginilor încărcate de el și folosite pentru obţinerea machetelor finale.
Art. 77 Prin abonarea la newsletter se consideră că utilizatorul consimte la primirea de e-mailuri periodice sau ocazionale cu informații diverse din partea Upper. Utilizatorii site-ului își dau in mod expres acordul cu privire la transmiterea periodică a mesajelor cu caracter promoţional de către Upper în momentul în care și-au introdus adresa de email în baza de date a site-ului. Aceste mesaje vor fi trimise doar de către Upper în scopul promovării activității sale comerciale dezvoltate prin site-ul propriu. Baza de date cu e-mail-uri ale utilizatorilor nu va putea fi furnizată de către Upper unor terțe persoane, cu excepţia cazului în care persoanele ori entitățile cărora le aparţin respectivele date își dau în mod expres acordul în acest sens.
Art. 78 Upper poate seta sau citi module cookie și identificatori de dispozitive atunci când utilizați unul dintre site-urile administrate ori deținute de Upper
Art. 79 Informații utile:
Un “Internet Cookie” (termen cunoscut și ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur și simplu “cookie” ) este un fișier de mici dimensiuni, format din litere și numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de către un server unui browser (ex: Opera, Firefox, Chrome) și este complet “pasiv” (adică nu conține softuri, viruși sau spyware și nu poate accesa informațiile de pe dispozitivul utilizatorului). Acest fișier stochează anumite informații (spre exemplu, setările paginii web vizitate), informații care ne pot fi retrimise de motorul de căutare folosit în momentul în care pagina noastră web este accesată din nou. Aceste fișiere, cookies, ca atare, nu solicită informații cu caracter personal care ar putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet.
Exista mai multe feluri de cookies. Clasificarea lor se face în considerarea duratei lor de viață, rolului și sursei lor, după cum urmează
Paginile web permit implementarea unor butoane sau widgeturi de socializare de la un terț, elemente care permit interacțiunea cu utilizatorii cu site-urile ale căror butoane sau widgeturi de socializare sunt implementate. Interacțiunea utilizatorului cu butoanele sau widgeturile de socializare de la un terț permite terțului să colecteze unele informații despre acel utilizator, inclusiv adresa IP, informații din antetul paginii și informații despre browser.
În general, datele despre activitatea de navigare pe internet sunt colectate și analizate anonim. Dacă în urma acestei analize reiese un interes specific, un cookie este plasat în calculatorul utilizatorului și acest cookie determina ce reclamă va primi utilizatorul, care se numește publicitate bazată pe interes. Publicitatea bazată pe interes este un mod de livra reclame pe website-urile pe care le vizitați și de a le face mai relevante pentru interesele dumneavoastră. Interesele comune sunt grupate în funcție de activitatea de navigare desfășurată anterior, iar utilizatorilor li se servește doar publicitatea care se potrivește cu interesele lor. în acest mod, publicitatea este relevantă și cât se poate de utilă.
Art. 80 Cookies și idenficatori de dispozitive folosite
Mai jos găsiți lista detaliată a cookie-urilor și identificatorilor de dispozitive utilizate.
Aveți posibilitatea de a va retrage consimțământul dat pentru utilizarea Cookie-urilor (cu excepția cookie-urilor necesare) la orice moment, prin schimbarea opțiunilor din setările de cookies.
Desigur, puteți seta browserul dvs. sa blocheze și cookies necesare însă site-ul ar putea să nu funcționeze în mod corespunzător sau să nu vă ofere o experiență de navigare utilă, plăcută sau completă. De asemenea, dezactivarea și a altor tipuri de cookies (decât cele necesare) ar putea să afecteze funcționarea sau experiența dvs. la utilizarea site-ului.
Modulele cookie strict necesare vă permit să navigați pe Upper și să beneficiați de caracteristicile sale. Fără aceste module cookie, nu vom putea oferi anumite caracteristici, cum ar fi redirecționarea automată la cel mai puțin ocupat server sau reținerea listei dvs. de dorințe.
Mai jos câteva exemple ale cookie-urilor necesare pe care le utilizam pe Upper.
Modulele cookie funcționale înregistrează informații legate de alegerile pe care le-ați făcut și ne permit, de asemenea, să adaptam Site-ul pentru a se potrivi nevoilor și solicitărilor dvs.
Aceste tipuri de cookies ne ajută să înțelegem cum utilizatorii folosesc Upper. Folosim aceste date doar pentru scopul îmbunătățirii serviciilor și a performantei site-ului.
Iată câteva exemple despre cum utilizam aceste date:
Uneori aceste analize sunt efectuate de terțe entități în numele Upper.
Servicii de analiza prin Google Analytics
Upper folosește Google Analytics, un serviciu de analiza web a Google Inc., cu sediul în 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043, United States (“Google”).
Pe baza consimțământului dumneavoastră, Google va analiza în numele nostru modul în care dumneavoastră folosiți website-ul nostru. În acest scop, folosim, printre altele, Cookies detaliate în tabelul de mai sus. Informațiile colectate de Google în legătură cu folosirea Upper de către dumneavoastră (spre exemplu, URL-ul de trimitere, paginile noastre web pe care le vizitați, tipul browserului dumneavoastră, setările de limba, sistemul dumneavoastră de operare, rezoluția ecranului) vor fi trimise unui server Google din Statele Unite, unde vor fi stocate și analizate; rezultatele corespunzătoare ne vor fi ulterior făcute disponibile într-o formă anonimizată. În acest proces, datele referitoare la datele de trafic nu vor fi atribuite adresei IP complete pe care o folosiți. Mai mult, Google este certificat în conformitate cu standardele EU-US Privacy Shield, care asigură un nivel adecvat de protecție al datelor în ceea ce privește prelucrarea datelor de către Google în SUA.
Pentru mai multe informații despre Google Analytics va rugăm să consultați Google Analytics Terms of Service, Google Analytics security and privacy principles, și Google Privacy Policy.
Puteți să vă retrageți consimțământul privind analiza web în orice moment fie prin descărcarea și instalarea unui Browser Plugin oferit de Google, fie prin gestionarea consimțământului dumneavoastră prin setările de cookies.
COOKIE-URI DE TARGETARE și PUBLICITATE UTILIZATE DE UPPER
Upper operează mai multe site-uri și aplicații din România. Ca parte a unei strategii unitare de promovare serviciilor tuturor site-urilor / aplicațiilor din Romania deținute ori administrate de Upper, această entitate gestionează tehnologiile pentru targetare și publicitate on-line.
Lista paginilor de internet care conțin cookies și tehnologii de targetare pentru scop publicitar administrate de Upper este disponibilă în Anexa 1.
Cookies și tehnologiile de targetare (cum ar fi web beacons – fișiere imagine de mici dimensiuni cunoscute și sub numele de clear gifs, pixel tags sau single-pixel gifs, care permit, spre exemplu, contorizarea utilizatorilor care au vizitat paginile sau care au deschis mesajele trimise prin email) pentru scop publicitar implementate de Upper ne permit să colectam date de la persoanele care utilizează Upper, precum și alte pagini administrate de Upper.
Aceste date sunt apoi agregate pentru a crea segmente de utilizatori clasificați pe diverse categorii, fără însă a avea informații concrete privind identitatea utilizatorilor incluși în astfel de segmente. Aceste date ne permit apoi să furnizam utilizatorilor care corespund acestor clasificări publicitate bazată pe interes sau publicitate contextuală.
Majoritatea anunțurilor pe care le vedeți în Site sunt difuzate de Upper (inclusiv terți acționând în numele Upper).
Cu toate acestea, permitem și altor societăți să furnizeze materiale publicitare și să colecteze informații prin intermediul cookie-urilor sau a altor tehnologii similare (terțe părți) incluse în site. Practic, aceste tehnologii de targetare care însoțesc mesajele publicitare afișate pe care le vad utilizatorii le permit să monitorizeze cat de eficiente sunt mesajele publicitare afișate. De asemenea, terții parteneri care afișează publicitatea pot sa utilizeze și alte cookies pe care le-au setat pe dispozitivul dumneavoastră când navigați și pe alte pagini de internet. Folosesc aceste date pentru a ști dacă ați vizualizat sau nu un anumit anunț publicitar sau pentru a vă identifica în baza lor de date și pentru a folosi ulterior aceste date pentru a vă servi alte tipuri de publicitate care ar corespunde intereselor dvs.
Depunem eforturi rezonabile pentru ca partenerii cu care colaboram pentru scopul publicității on-line și cărora le permitem să adauge un identificator sau cod în site să gestioneze în mod responsabil datele cu caracter personal preluate de pe site-ul nostru. Totuși, noi nu controlam modul în care aceștia prelucrează datele cu caracter personal, aceștia având propriile reguli și politici de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Numele Cookie-ului/urior | Furnizor/Domeniu | Scop și conținut | Durata de viață |
Art. 81 Câteva explicații suplimentare cu privire la o serie de tehnologii utilizate de noi:
Folosim instrumentele de analiza de tip pixel sau web beacons în activitatea noastră de publicitate on-line. Pixelul este un instrument de analiză care ne permite să măsuram eficacitatea activităților noastre de publicitate desfășurate prin furnizorii noștri de astfel de soluții înțelegând acțiunile pe care utilizatorii le efectuează pe site-ul nostru. Folosim datele furnizate de pixel pentru a ne asigura că reclamele noastre sunt afișate persoanelor potrivite sau a construi audiențe pentru publicitate.
Furnizorii noștri de astfel de soluții sunt:
Datele colectate de Facebook sunt stocate pe servere situate în UE și în afara UE, respectiv în Statele Unite ale Americii. Facebook este certificat în conformitate cu standardele EU-US Privacy Shield, care asigura un nivel adecvat de protecție al datelor în ceea ce privește prelucrarea datelor de către Google în SUA.
Mai multe detalii cu privire la modul în care Facebook prelucrează datele cu caracter personal sunt disponibile aici https://www.facebook.com/privacy
Upper poate utiliza sau implementa plug-inuri rețelelor de socializare ale unor terți. în general, interacțiunea dvs. cu un plug-in oferă posibilitatea terțului sa colecteze unele informații despre dvs., inclusiv adresa IP, informații din antetul paginii și informații despre browser.
Upper a implementat următoarele butoane de socializare:
Art. 82 Cum se pot opri cookies
Dezactivarea și refuzul de a primi cookies pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat și folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu înseamnă că nu veți mai primi/vedea publicitate online. Este posibilă setarea din browser pentru ca aceste cookies să nu mai fie acceptate sau poți seta browserul sa accepte cookie-uri de la un site anume. Dar, de exemplu, daca nu ești înregistrat folosind cookie-urile, nu vei putea lăsa comentarii. Puteți opri plasarea cookie-urilor prin gestionarea consimțământului dumneavoastră prin setările de cookies. Cookies necesare nu vor putea fi însă dezactivate din acest modul întrucât sunt necesare pentru funcționarea Site-ului.
Dezactivarea pixelilor pentru remarketing Facebook
Puteți să dezactivați utilizarea de Facebook Pixel accesand https://www.facebook.com/settings?tab=advertisements#_=_.
Dezactivarea pixelilor pentru remarketing DoubleClick
Legat de pixelii și cookies pentru remarketing DoubleClick, acestea se pot dezactiva accesând pagina de dezactivare DoubleClick sau pagina de dezactivare Network Advertising Initiative.
Dezactivarea pixelilor pentru remarketing Criteo
Legat de pixelii și cookies pentru remarketing Criteo, acestea se pot dezactiva accesând pagina de privacy policy.
Dezactivarea pixelilor și a tehnologiilor de tracking Cxense
Puteți să dezactivați utilizarea tehnologiilor de monitorizare Cxense accesând https://www.cxense.com/preferences?optOutStatus=false
Toate browserele moderne oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări se găsesc de regula în “opțiuni” sau în meniul de “preferințe” al browserului tău.
Pentru a înțelege aceste setări, următoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteți folosi opțiunea “ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.
Setări cookie în Internet Explorer
Pentru setările cookie-urilor generate de terți, puteți consulta și site-ul:
Informații despre modul în care vizitatorii pot dezactiva utilizarea modulelor cookie de către Google, accesând Setarile pentru anunțuri Google. De asemenea, le puteți indica utilizatorilor sa dezactiveze folosirea modulelor cookie de către un furnizor terța parte, accesând pagina de dezactivare Network Advertising Initiative.
Art. 83 Linkuri utile
Daca doriți sa afli mai multe informații despre cookie-uri și la ce sunt utilizate, recomandam următoarele linkuri:
Pentru mai multe detalii legate de probleme de confidentialitate, puteți accesa și următoarele linkuri:
Art. 84 Prezentele Termeni și Condiții vor fi valabile pe perioada nedeterminată, în orice moment primând cea mai nouă variantă a lor, acceptată expres sau tacit de către utilizator.
Art. 85 În cazul în care componentele aferente unei comenzi (cerneluri, hârtie, etc. chiar și produse finite) au anumite caracteristici care le fac nerecomandabile unor categorii anume de utilizatori, aceste caracteristici vor fi avute în vedere de către utilizatori la plasarea comenzii și la modul de utilizare a produselor comandate. Upper își rezervă dreptul de a face menţiuni cu caracter general cu privire la caracteristicile aferente unor componente ori categorii de produse, însă responsabilitatea pentru produsele comandate și pentru modul de folosire/utilizare a lor aparţine în totalitate utilizatorului care plasează comanda.
Art. 86 Unele produse vor putea fi însoțite de instrucţiuni de utilizare, instrucţiuni de aplicare, condiții de depozitare sau manipulare. Deteriorările sau prejudiciile suferite de utilizatori sau de terțe persoane ca urmare a nerespectării condiţiilor sau aplicării defectuoase a indicaţiilor ce au insoţit produsele vor fi suportate în totalitate de utilizator, Upper fiind pe deplin exonerată de orice culpă.
Art. 87 Utilizatorul nu va putea cesiona niciun drept și nicio obligație rezultată din acest contract unei terțe persoane, fără acordul expres și în scris al Upper.
Art. 88 În cazul în care o clauza sau o parte a prezentului contract va fi declarata nulă, inaplicabilă sau va fi lipsită în orice altă modalitate de eficienţă juridică, clauzele rămase valide vor continua să-și producă efectele, părţile contractante înţelegând ca acea chestiune reglementată de clauza declarată nulă să fie cât mai grabnic reglementată de o nouă clauză, conformă cu prevederile legale și cu un conținut cât mai apropiat de cel avut în vedere de către părți la încheierea contractului în forma iniţială.
Art. 89 Valoarea contractului va fi considerată a fi suma comenzilor pe ultimele douăsprezece luni.
Art. 90 Upper își rezervă dreptul de a aplica propriul timbru de individualizare pe produsele livrate.
Art. 91 Upper va răspunde reclamaţiilor și sesizărilor făcute în legătură cu comenzile plasate ori a modului de funcționare a site-ului și comunicate la adresa sesizari@Upper.ro în termen de maxim 30 de zile de la primirea respectivelor reclamaţii ori sesizări.
Contributorii sunt acele persoane care se înregistrează pe site-ul Upper în vederea și cu scopul de a-și valorifica prin intermediul acestui site creaţiile grafice - denumite în termen generic „Imagini”. În conformitate cu Termenii și Condiţiile site-ului Upper „Imagini - cu acest termen vor fi desemnate toate elementele de natură grafică, formate, template-uri, modele, elemente de creație grafică, fotografii, colaje și alte asemenea ori asimilate (enumerarea fiind una exemplificativă și nicidecum limitativă) deținute de Upper sau de entități aflate în parteneriat cu aceasta, care le oferă spre utilizare gratuit sau contra cost, exclusiv ori non exclusiv, prin intermediul website-ului administrat de Upper”.
Între fiecare contributor și Upper se va încheia un act aditional prin intermediul căruia Upper va oferi fiecărui contributor în parte posibilitatea de a-și expune și valorifica pe site-ul administrat de Upper creaţiile lor, concretizate în template-uri care să poată fi folosite de către utilizatorii site-ului www.carti-vizita-online.ro la produsele comandate de aceştia.
Reguli generale pentru contributori și relația acestora cu Upper, cu utilizatorii site-ului și cu orice altă entitate:
Contributorii declară expres că deţin toate drepturile de proprietate intelectuală aferente IMAGINILOR încărcate de ei pe site în vederea valorificării prin intermediul site-ului, respectiv în vederea folosirii lor de către utilizatorii site-ului pentru produsele comandate de aceştia. Upper nu va fi în niciun fel răspunzătoare pentru nicio încălcare de către contributori a regimului drepturilor de proprietate intelectuală și a drepturilor conexe de către contributori, prin orice fel de acțiune.
Contributorii sunt singurii răspunzători pentru toate prejudiciile produse titularilor drepturilor de proprietate intelectuală și a drepturilor conexe de încărcarea pe site a unor IMAGINI și de comercializarea, utilizarea, etc. a acestor imagini. În cazul producerii de astfel de prejudicii, de orice natură ar fi ele, contributorii în chestiune își vor fi încălcat obligația esenţială și expresă de a nu încărca pe site decât IMAGINI asupra cărora deţin toate drepturile de proprietate intelectuală și drepturile conexe, astfel că vor fi singurii răspunzători pentru toate prejudiciile cauzate astfel.
Upper nu are posibilitatea de a verifica IMAGINILE încărcate pe site de către contributori sub aspectul respectării regimului drepturilor de proprietate intelectuală aferente acestora și nici nu își asumă nicio responsabilitate în acest fel.
Upper își propune să funcţioneze exclusiv ca o „vitrină” pentru Contributori, oferindu-le acestora posibilitatea să-și expună, să-și etaleze, să-și prezinte produsele și facilitând valorificarea acestora către utilizatorii site-ului prin folosirea lor la obţinerea unor produse finite executate la comandă de către Upper.ro.
În cazul în care o entitate - persoană fizică sau juridică - se consideră vătămată în exerciţiul drepturilor sale de proprietate intelectuală și / sau a drepturilor conexe de încărcarea unei IMAGINI pe site de către un contributor va notifica imediat Upper despre acest lucru. Upper va suspenda în cel mai scurt timp posibil în considerarea limitărilor tehnice și de personal orice fel de folosire a respectivei IMAGINI, cu arătarea în clar a motivelor ce au dus la suspendarea utilizării respectivei imagini. De asemenea, Upper va indica în acelaşi termen entităţii notificatoare detaliile de contact ale contributorului, urmând ca entitatea notificatoare să tranşeze întreaga problemă exclusiv cu contributorul în chestiune. CONTRIBUTORUL CARE A PROCEDAT LA ÎNCĂRCAREA PE SITE A RESPECTIVEI IMAGINI VA FI SINGURUL RĂSPUNZĂTOR PENTRU TOATE PREJUDICIILE CAUZATE TITULARILOR DREPTURILOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ASUPRA RESPECTIVEI IMAGINI. Upper nu va putea fi ţinută răspunzătoare în niciun fel pentru astfel de prejudicii, nici de către contributor, nici de către utilizatorul final și nici de către entitatea care se revendică drept titular al drepturilor de proprietate intelectuală asupra IMAGINILOR respective.
Contributorul garantează în mod expres că are cunoştinţă de prevederile Legii nr.8/1996 - Legea privind drepturile de autor, cu modificările și completările ulterioare, dar și de reglementările în materie - întregul cadru legislativ ce reglementează materia drepturilor de autor și a drepturilor conexe, declarând și garantând că este singurul răspunzător pentru conținutul IMAGINILOR încărcate și/sau valorificate prin intermediul site-ului administrat de Upper. Totodată garantează în mod expres pe Upper, că deţine în mod legal toate drepturile de proprietate intelectuală și conexe sau că are permisiunea expresă și explicită a eventualelor terțe persoane care ar putea deţine drepturi asupra imaginilor folosite pentru obţinerea machetelor finale.
Prin încărcarea pe site a IMAGINILOR, contributorul dă în mod expres și explicit dreptul Upper de a comercializa respectivele IMAGINI către terțe persoane, pe seama contributorului, în condițiile speciale de tiraj și la preţurile stabilite pentru fiecare IMAGINE în parte.
Utilizatorii care vor dori achiziţionarea unor licenţe aferente IMAGINILOR încărcate de contributori pe site vor proceda în consecinţă prin selectarea respectivelor IMAGINI și comandarea produselor finite în care respectivele imagini să fie folosite. Prin selectarea IMAGINII respective, prin achiziţionarea licenţei aferente utilizatorii dobândesc dreptul de a folosi IMAGINEA respectivă exclusiv pentru realizarea produselor comandate, în tirajele maxime indicate în condițiile speciale aferente fiecărei IMAGINI. După comandarea produselor în chestiune Utilizatorul nu va mai avea dreptul de a folosi licenţa aferentă imaginii respective, decât eventual prin reluarea întregii proceduri de achiziție.
Licenţele aferente unor IMAGINI vor putea fi achiziţionate în mod definitiv, exclusiv, etc. Regulile pentru astfel de achiziţii, preţurile aferente, etc. vor fi stabilite în condițiile speciale precizate la fiecare licenţă în parte. Lipsa unor precizări sau menţiuni în acest sens - achiziţionare definitivă, exclusivă, etc. - echivalează cu inaplicabilitatea unor astfel de modalităţi de înstrăinare/folosire a IMAGINILOR respective.
În cazul în care, ulterior achiziţionării licenţei aferentă IMAGINII, ulterior plasării comenzii ori ulterior executării și livrării produselor o terță entitate, alta decât contributorul ce a încărcat pe site IMAGINEA în chestiune, notifică Upper, pe utilizator și/sau pe contributorul respectiv o eventuală încălcare a drepturilor sale de proprietate intelectuală, Upper își rezervă dreptul de a stopa comanda respectivă în orice stadiu s-ar afla ea, suspendând orice fel de procedură aferentă executării respectivei comenzi până la clarificarea situaţiei. Procedând astfel, Upper își manifestă intenţia de a limita orice fel de prejudicii pe care le-ar putea suferi o entitate ca urmare a acţiunilor incorecte ale unui contributor. De asemenea, Upper va indica în cel mai scurt timp posibil după notificarea unei pretinse încălcări a drepturilor de proprietate intelectuală detaliile de contact ale contributorului ce a procedat la încărcarea respectivei IMAGINI pe site, urmând ca orice fel de demers juridic sau asimilat, pentru recuperarea eventualelor prejudicii suferite să se desfăşoare exclusiv între contributorul care a încărcat IMAGINA pe site și entitatea care pretinde că a suferit un prejudiciu, de orice fel ar fi acesta.
PRIN ÎNCĂRCAREA IMAGINILOR PE SITE CONTRIBUTORUL DECLARĂ EXPRES CĂ ÎNŢELEGE SĂ RĂSPUNDĂ SINGUR ŞI ÎN TOTALITATE ÎN FAŢA ORICĂROR ENTITĂŢI CARE PRETIND DREPTURI DE ORICE FEL ASUPRA IMAGINILOR ÎNCĂRCATE PE SITE, EXONERÂND UPPER DE ORICE RĂSPUNDERE ÎN ACEST SENS ŞI GARANTÂND PE UPPER PENTRU ORICE FEL DE PREJUDICII SUFERITE CA URMARE A PRODUCERII DE ASTFEL DE INCIDENTE.
Reguli referitoare la încărcarea imaginilor pe site:
Imaginile încărcate pe site trebuie să corespundă din punct de vedere tehnic unor parametri minimi impuşi de Upper, parametri indicaţi în contul de contributor. Nerespectarea parametrilor tehnici va duce la imposibilitatea folosirii Imaginilor de către utilizatori, cu consecinţa ocupării ori aglomerării inutile a spaţiului oferit contributorilor pentru prezentarea creaţiilor lor.
Imaginile încărcate pe site vor trebui să fie disponibile pentru perioadele minime stipulate în contul de contributor. Orice ştergere de către Contributor a respective Imagini înainte de expirarea perioadei minime de disponibilitate va fi sancționată de Upper prin aplicarea unei penalităţi egală cu veniturile medii zilnice obținute de Upper prin folosirea de către utilizatori a unei Imagini similare, penalitate aplicată pentru fiecare dintre zilele rămase din intervalul de disponibilitate minim stabilit iniţial. Penalităţile astfel calculate vor fi comunicate contributorului, care va avea obligația de a le achita în maxim 5 zile de la primirea comunicării. Stingerea obligaţiei de plată a penalităţilor astfel calculate se va putea face de către Upper și prin compensarea cu orice sume scadente sau viitoare pe care contributorul le avea de luat de la Upper.
Contributorii vor trebui să încarce IMAGINILE în toate formatele indicate.Nerespectarea acestei obligații dă dreptul Upper să blocheze încărcarea respectivei imagini pe site.
toate Imaginile încărcate vor trebui să respecte întru totul, în ceea ce priveşte conținutul lor, prevederile legale în vigoare, precum și normele generale de bună cuviinţă. Astfel, vor fi oprite de la încărcarea pe site orice elemente grafice cu caracter pornografic, obscen, defăimător, rasist, xenofob, extremist, etc, care promovează intoleranţa, orice fel de stare conflictuală ori instigă la ură, violenţă, segregare, etc., iar comenzile aferente nu vor fi onorate. În situația în care imaginile ori elementele grafice încărcate de utilizator nu sunt evident neconforme cu prevederile legale ori cu normele generale de bună cuviinţă, însă se dovedeşte ulterior că acestea nu se conformează legii, utilizatorul își va asuma întreaga responsabilitate cu privire la acestea.
Upper va putea proceda la verificarea - exclusiv din punct de vedere tehnic - a Imaginilor a căror încărcare se solicită și va proceda la validarea respectivelor solicitări de încărcare într-un interval de timp rezonabil, în raport de limitările tehnice și de personal cu care se confruntă la un anumit moment dat
Relaţiile dintre Upper și contributor referitoare la modalitățile de plată a sumelor obținute din valorificarea Imaginilor (vânzarea licenţelor aferente imaginilor), precum și a sumelor reprezentând serviciile de găzduire a Imaginilor prestate de Upper vor fi reglementate separat, cu fiecare Contributor în parte, prin încheierea unui act aditional.
Folosind acest site și sau oricare alt serviciu oferit de noi, luaţi prin prezenta la cunoştinţă, vă însuşiţi și garantaţi pentru adevărul și acurateţea următoarelor declaraţii:
a. Upper vă oferă accesul la un serviciu on-line, care conține informații și materiale create și postate de dumneavoastră și de alți utilizatori.
b. Imaginile de pe site pentru care se poate obţine licenţa de folosire sunt stocate pe serverele Upper ca o consecinţă a solicitării făcute de utilizatori în acest sens.
c. Orice modificare a unei Imagini încărcate de utilizatorii Upper ca de exemplu adăugarea unui watermark, este făcută în mod automat. De asemenea, cum Contributorul este conştient că o astfel de modificare va avea loc în mod automat la încărcarea pe site, Contributorul va fi cel care va fi răspunzător pentru această modificare și va fi considerat “autorul” acestei Imagini modificate automat. Upper nu este răspunzătoare pentru vreo modificare care apare pe Imagini ca urmare a parcurgerii procedurilor ori proceselor automate de postare pe site.
d. Orice verificări ale Imaginilor încărcate pe site, verificări executate de subscrisa înainte ca imaginile să fie disponibile pentru public sunt minimale, sunt in principal de ordin tehnic și in subsidiar cu intenţia de a se identifica eventualele încălcări flagrante și notorii ale prezentului acord (Termeni și Condiții). De asemenea, de verificări anterioare postării pe site ar putea să nu aibă loc, și astfel Contributorul care încarcă o Imagine va fi considerat cel din ordinul căruia Imaginea respectivă a fost încărcată pe serverele subscrisei.
e. Upper nu a încurajat niciodată și nu îi va încuraja pe utilizatorii site-ului să încarce Imagini care încalcă drepturile unor terțe entități. Încărcarea unor astfel de imagini constituie o încălcare directă și expresă a prezentului acord și poate avea ca efect suspendare sau chiar eliminarea contului, în cazul în care va considera că se impune acest lucru.
f. Upper asumă faptul că fiecare Contributor care încarcă o Imagine este singurul deţinător al tuturor drepturilor exclusive ce ţin de respectiva Imagine, cu excepţia cazului în care Imaginea respectivă constituie o dovadă evidentă a faptului contrar - ca de exemplu conține semne vizibile ce atestă ori indică entitatea - alta decât Contributorul - care deţine aceste drepturi exclusive.
g. Dacă o Imagine nu conține elemente din care să rezulte evident că acea imagine are un deţinător exclusiv al drepturilor de proprietate intelectuală, în niciun caz nu se va considera că subscrisa ar fi avut de unde să ştie că postarea ori folosirea în orice fel a respectivei imagini încalcă drepturile unei terțe entități
h. Chiar dacă va încasa onorariu/preţul de folosire al „Imaginilor” pentru Contributori și va reţine un comision din acestea, subscrisa nu va beneficia direct de pe urma vreunei Imagini. Profitul subscrisei va proveni în totalitate de la administrarea site-ului, site care le permite contributorilor să își expună Imaginile, să le aducă la cunoştinţa potenţialilor cumpărători ai dreptului de folosire și din executarea și comercializarea produselor care conţin „imaginile” respective, comandate de utilizatorii site-ului Contributorii sunt singurele entități care beneficiază în mod direct de pe urma creaţiilor lor și de pe urma încărcării pe site a imaginilor în scopul folosirii acestora - contra cost - de utilizatorii site-ului
i. Subscrisa nu are nici dreptul și nici posibilitatea să controleze activitatea Contributorilor care creează și încarcă imaginile pe site. În cazul în care un Contributor încalcă drepturile unei terțe entități prin crearea ori încărcarea unei imagini, Contibutorul este singurul responsabil pentru o astfel de încălcare, iar Upper nu are niciun control asupra unei astfel de activităţi.
j. Upper nu are nici o posibilitate de a determina dacă drepturile de proprietate intelectuală aferente unei Imagini aparţin unei alte entități decât Contributorul care a uploadat-o. Singura modalitate de a determina dacă o Imagine încalcă drepturile de proprietate intelectuală a unei alte entități o reprezintă eventualele notificări primite de la entitățile care susţin că drepturile lor au fost încălcate
Toate prevederile prezentelor termeni și conditii se aplică deopotrivă clientilor și contributorilor.
Descarca Termeni si Conditii
(upper © versiunea #16.10.2023)